4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurcan: Unele sporuri vor intra în salariile de bază

Turcan: Unele sporuri vor intra în salariile de bază

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat la finalul şedinţei de guvern de joi că, prin memorandumul adoptat de Guvern, vor fi eliminate anumite inechităţi, unele sporuri acordate în prezent vor intra în salariile de bază, informează news.ro.

Raluca Turcan a declarat, la finalul şedinţei de Guvern de joi, că a fost aprobat memorandumul care stabileşte principiile care vor sta la baza elaborării noului cadru legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

„Acest memorandum a fost semnat de toate ministerele şi reprezintă practic angajamentul pe care ministerele îl iau ca într-o perioadă de 30 de zile să prezinte propriile soluţii, propria viziune pentru familiile ocupaţionale pe care le coordonează astfel încât să reaşezăm sistemul de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice.

Există o intenţie clară de a provoca tensiuni sociale, minţind că Guvernul şi Ministerul Muncii vor tăia veniturile oamenilor şi aceasta este o intoxicare care, de obicei, prinde pentru că sunt mulţi oameni nelămuriţi, mulţi oameni îngrijoraţi de veniturile pe care le au”, a explicat Raluca Turcan.

Veniturile nu scad

Turcan a menţionat că prin acest memorandum nu au fost puse bazele vreunei măsuri de scădere a veniturilor în România.

„Prin memorandumul pe care l-am adoptat astăzi nu punem bazele niciunei măsuri de scădere a veniturilor în România, ci dimpotrivă, prin acest memorandum intenţionăm să creştem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă, prin inechităţile legislaţiei adoptate în trecut şi de asemenea salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă, echitabilă şi va fi, de asemenea, în corelaţie cu eficienţa instituţiilor publice.

Acest guvern şi-a asumat încă de la începutul mandatului să demareze mai multe măsuri esenţiale nu doar pentru beneficiari, ci ne-am asumat o reformă a marilor sisteme publice ceea ce înseamnă, de fapt, ca statul să fie, pe de o parte, capabil să susţină servicii publice de calitate, dar în acelaşi timp să garanteze şi egalitatea, sustenabilitate, predictibilitate şi echitate în salarizarea publică şi în sistemul de pensii”, a menţionat ministrul Muncii.

Salariile de bază vor fi aceleaşi pentru toată lumea

Raluca Turcan a subliniat că unele sporuri vor fi incluse în salariile de bază, iar acesta va fi acelaşi pentru toată lumea, în sensul că nu vor mai fi inechităţi pentru acelaşi personal.

„Reanalizăm coeficienţii de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare şi unele sporuri vor intra în salariile de bază. De asemenea, acele sporuri care pot fi acordate în sumă fixă vor fi date în suma fixă, sporurile care vor rămâne după includerea unora în salariile de bază nu vor depăşi 20% din salariul de bază plătit individual.

Mai este un lucru extrem de important. Salariul în plată de bază să fie acelaşi pentru toată lumea. Este inadmisibil ca pe o lege să ai unii angajaţi în sistemul public plătiţi la nivelul de salarizare din 2019 şi alţii la un nivel de salarizare posibil în anul 2022. Vom include în grila de salarizare şi alte activităţi care în momentul de faţă nu sunt în grila de salarizare în sistemul public şi care creează puternice inechităţi şi dau exemplul administraţiei publice locale”, a mai transmis Raluca Turcan, potrivit News.ro.

Guvernul urmărește plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază

Guvernul a discutat în ședința de miercuri un memorandum privind principiile care vor sta la baza viitoarei legi a salarizării în sectorul public. Unele dintre cele mai importante principii vizează revizuirea sistemului de acordare a sporurilor.

Guvernul urmărește plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual. În memorandum se precizează că plafonarea în prezent la 30% din suma salariilor de bază nu este aplicată pentru tot personalul bugetar. Astfel se ajunge în situația acordării unui număr mai mare de sporuri pentru aceste categorii bugetare, în detrimentul altor categorii de personal bugetar care nu pot depăși acest plafon.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că în şedinţa de Guvern de joi au fost discutate două ordonanţe de urgenţă, prima referindu-se la folosirea semnăturii electronice pentru încheierea contractelor de muncă şi în relaţii cu instituţiile statului, iar cea de-a doua la eliminarea condicii de prezenţă pentru microîntreprinderile care au mai puţin de nouă angajaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS