9.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNASA alege SpaceX pentru următoarea sa misiune pe Lună

NASA alege SpaceX pentru următoarea sa misiune pe Lună

NASA a ales compania lui Elon Musk SpaceX pentru următoarea sa misiune cu echipaj uman pe Lună, a declarat vineri agenția spațială americană, potrivit AFP.

„Astăzi sunt foarte încântată și suntem cu toții foarte încântați să anunțăm că am acordat SpaceX dezvoltarea sistemului nostru de aterizare pe Lună”, a declarat Lisa Watson-Morgan, șefa acestui program la NASA.

Misiunea Artemis, care își propune să ducă din nou oameni pe Lună, va avea 3 etape. Un prim zbor se va numi Artemis 1 și va fi doar o lansare fără echipaj uman, în 2023 misiunea Artemis 2 ar trebui să ducă astronauții pe orbita lunară, iar misiunea Artemis 3 ar trebui să pună doi astronauți pe solul lunar în 2024.

NASA a numit 18 astronauți – nouă femei și nouă bărbați – care vor lua parte la programul spațial Artemis ce-și propune să ducă oameni pe Lună la mijlocul acestui deceniu și va marca încă o premieră: o femeie astronaut care va ajunge pe Lună.

Planurile sunt mult mai mari: stabilirea unei baze permanente lunare numită Gateway, după anul 2030 și continuarea explorărilor. Totul va fi posibil însă doar dacă NASA primește finanțarea necesară, iar acest lucru este incert.

Pentru că astronauții au nevoie de câțiva ani de pregătire, NASA a anunțat acum echipa de 18 oameni aleasă dintre cei 47 de astronauți activi. Misiunea Artemis va debuta la anul cu un mic zbor de test, în 2023 primii astronauți ar trebui să ajungă pe orbita lunară, dar nu vor aseleniza, iar la final de 2024 sau în 2025 oamenii ar trebui să calce din nou pe suprafața Lunară pentru prima oară după 1972.

NASA ar vrea ca prima aselenizare să fie în zona polului sudic unde sunt prezente mari cantități de gheață care provine probabil din ciocnirile cu cometele din istoria timpurie a sistemului solar. Planul pe termen lung este să fie construită o bază permanentă lunară și există un proiect în acest sens, dar va putea fi realizat abia după 2030 și va costa enorm. Stația spațială lunară numită Gateway va orbita la distanțe cuprinse între 1.450 și 70.000 km de suprafața Lunii, în timp ce Stația Spațială Internațională este la 400 km de suprafața Terrei. Gateway este un proiect foarte îndrăzneț, dar trebuie să și obțină finanțare.

Dintre cei 18 aleși, câțiva au foarte multă experiență: Christina Koch a petrecut 328 de zile în spațiu, Joe Acaba 306, Anne McClain și Jessica Meir, peste 200 de zile, iar Kate Rubins este acum pe Stația Spațială Internațională.

Cei 18 sunt: Joseph M. Acaba, Kayla J. Barron, Raja Chari, Matthew S. Dominick, Victor J. Glover, Warren Hoburg, Jonathan Kim, Christina H. Koch, Kjell N. Lindgren, Nicole A. Mann, Anne C. McClain, Jessica U. Meir, Jasmin Moghbeli, Kathleen Rubins, Francisco C. Rubio, Scott D. Tingle, Jessica A. Watkins și Stephanie D. Wilson.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS