0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria suspendă vaccinul AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani

Bulgaria suspendă vaccinul AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani

Bulgaria a suspendat utilizarea vaccinului anti-Covid AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani care prezintă un risc crescut de tromboză, a declarat luni ministrul bulgar al Sănătăţii, Kostadin Angelov, citat de digi24.

Bulgaria a vaccinat circa 638.400 de persoane cu o primă doză de ser, circa o treime dintre acestea cu vaccinul AstraZeneca, în una dintre cele mai lente campanii de vaccinare din UE.

„Vaccinul AstraZeneca nu va fi administrat femeilor sub 60 de ani cu risc crescut de tromboză şi/sau diagnosticate cu trombocitopenie”, a declarat ministrul Kostadin Angelov.

Angelov a afirmat că persoanele care au primit deja o primă doză de vaccin AstraZeneca şi nu au prezentat efecte adverse ar trebui să primească a doua doză din acelaşi vaccin.

Cei care nu doresc să primească a doua doză de la AstraZeneca pot opta pentru un vaccin de la Pfizer-BioNTech după circa 84 de zile de la prima vaccinare, a mai spus el.

Bulgaria, cu o populaţie de 7 milioane de locuitori, urmează să primească peste 5,5 milioane de doze de vaccinuri aprobate în UE până la sfârşitul lunii iunie, inclusiv 3,5 milioane de doze de la Pfizer-BioNTech, ceea ce va ajuta ţara să atingă imunitatea colectivă până la sfârşitul lunii iulie, a mai spus Angelov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS