-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePutin vrea să stabilizeze pandemia cu zece zile libere

Putin vrea să stabilizeze pandemia cu zece zile libere

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că zece zile la rând vor fi nelucrătoare în luna mai pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus, care înregistrează un regres lent, potrivit datelor oficiale, informează Agerpres.

„Dacă credeţi că este necesar, voi semna azi decretul” privind aceste zile nelucrătoare, a declarat el la o reuniune televizată, drept răspuns la o solicitare a şefei agenţiei sanitare ruse, care a estimat că acest lucru ar permite stabilizarea pandemiei.

Este vorba despre a declara nelucrătoare zilele dintre cele două ‘punţi’ din mai (de pe 1 până pe 3 mai şi de pe 8 până pe 10 mai) în Rusia, ceea ce duce la o perioadă de zece zile nelucrătoare de pe 1 pe 10 mai.

Potrivit directoarei agenţiei sanitare Rospotrebnadzor, Ana Popova, chiar dacă pandemia este în declin în Rusia, acest recul a încetinit în ultimele săptămâni.

„Noi stagnăm practic într-un anumit număr de regiuni (…) există o tendinţă care spune că situaţia ar putea deveni mai complicată”, a adăugat ea.

Potrivit ei, a decreta toate cele zece zile nelucrătoare va limita deplasările în transportul public şi deplasările la casele de vacanţă, reducând astfel circulaţia virusului.

Moscova a înregistrat în ultimele zile 2.000 de noi cazuri zilnic

Vaccinarea populaţiei ruse trenează totuşi pe fondul neîncrederii.

La începutul săptămânii, primarul Moscovei, Seghei Sobianin, şi-a exprimat îngrijorarea privind o degradare a situaţiei epidemiologice în capitala rusă, afirmând că vrea să stimuleze vaccinarea persoanelor în vârstă pentru a evita măsuri de izolare dure ca în Europa.

Moscova a înregistrat circa 2.000 de noi cazuri cotidiene în ultimele zile şi Rusia între 8.000 şi 9.000 de cazuri zilnice în luna aprilie, iar numărul total de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei este de 4,7 milioane.

Datele privind mortalitatea diferă substanţial în funcţie de sursă.

Guvernul a anunţat vineri 107.501 decese asociate COVID-19, în timp ce agenţia de statistici Rosstat înregistra cel puţin 224.000 de decese la sfârşitul lui februarie. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS