0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi veterani de război, înaintaţi în grad de preşedintele Iohannis

Doi veterani de război, înaintaţi în grad de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele pentru înaintarea în grad a doi veterani de război, informează Administraţia Prezidenţială, citată de news.ro.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul privind înaintarea în gradul de general-locotenent – cu trei stele, în retragere, a general-maiorului – cu două stele, în retragere, veteran de război, Ştefan Dimofte, din Ministerul Apărării Naţionale, şi decretul privind înaintarea în gradul de general – cu patru stele, în retragere, a general-locotenentului – cu trei stele, în retragere, veteran de război, Octavian Leru, din Ministerul Apărării Naţionale.

Ziua veteranilor de război este marcată anual pe data de 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. Ea a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, Regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă, Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS