0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePensionarii care au primit pensii mai mici pot primi banii înapoi pe întreaga perioadă calculată eronat

Pensionarii care au primit pensii mai mici pot primi banii înapoi pe întreaga perioadă calculată eronat

Pensionarii care au primit pensii mai mici decât ar fi trebuit, în urma unor greşeli de calcul făcute de funcţionari ai statului, îşi pot primi banii înapoi pe întreaga perioadă calculată eronat, după ce şeful statului a promulgat legea care elimină termenul de prescripţie în aceste cazuri, a anunţat, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, citată de Agerpres.

„Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină termenul de prescripţie pentru pensionarii care au primit pensii mai mici din cauză că statul le-a calculat greşit. Aceştia îşi vor primi banii înapoi, indiferent de perioada care a trecut de la greşeala funcţionarilor, la momentul calculării pensiei. Până acum, în caz de calcul greşit al pensiei, oamenii primeau banii înapoi doar pentru ultimii 3 ani, cât era termenul de prescripţie”, a precizat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a arătat că statul a plătit numai anul trecut peste 10 milioane de lei pentru asistenţa juridică în procesele intentate de pensionari în cazurile de calcul eronat al pensiei.

„Acest proiect, iniţiat de colegul meu Florin Roman, va face dreptate pensionarilor. Din punctul de vedere al statului – al caselor de pensii, această lege trebuie să responsabilizeze. Dacă până acum, legislaţia haotică şi sistemul învechit de dosar cu şină şi calcul cu pixul al pensiilor producea erori în urma cărora statul era acţionat în judecată, de acum înainte, aceste erori pot să coste şi mai mult, pentru că oamenii îşi vor putea cere drepturile şi mai uşor. În anul 2020, suma achitată la nivel naţional, reprezentând asistenţa juridică în procesele deschise de pensionari, a fost de peste 10 milioane de lei. În prima parte a lui 2021, o singură casă de pensii – cea de la Vâlcea – a avut de plătit în jur de 250.000 de lei asistenţă juridică. Pensionarii contestă de multe ori în instanţă deciziile de calculare/ recalculare, solicitând să se ia în considerare în stabilirea pensiei elemente suplimentare de contributivitate, iar jurisprudenţa arată că aceste cereri sunt, de cele mai multe ori, justificate”, a notat Raluca Turcan.

Digitalizarea sistemului de pensii va reduce greşelile de calcul

Ministrul Muncii a apreciat că introducerea datelor din dosarele de pensii în sistem informatic va avea ca efect reducerea acestor greşeli de calcul.

„Da, a greşi este omeneşte, iar greşeala unor funcţionari nu este intenţionată, având în vedere condiţiile de lucru, care, de multe ori, nu sunt uşoare. Cu toate acestea, a perpetua în greşeală este rea-voinţă şi, tocmai pentru a reduce aceste greşeli, avem nevoie de evaluarea dosarelor de pensii şi de introducerea datelor în sistem informatic. Evaluarea dosarelor de pensii, adică digitalizarea sistemului de pensii, înseamnă atât corectare a erorilor în calculul pensiei, din cauza datelor introduse în sistem, cât şi a inechităţilor existente acum, în sensul aplicării legii, adică persoane cu funcţii similare, dar care s-au pensionat în perioade diferite şi care, din cauza formulei de calcul în care câştigul salarial mediu brut folosit la calcul diferă de la o perioada la alta face ca pensiile să prezinte diferenţe în funcţie de anul pensionarii, deşi vorbim de persoane care au ocupat acelaşi post”, a afirmat Raluca Turcan.

Recalcularea pensiilor se va face automat

Ministrul Muncii a susţinut că atunci când toate dosarele de pensii vor fi introduse în sistem digital, recalcularea pensiilor se va face automat, printr-un program.

„Văd multe discuţii, cu bună ştiinţă mincinoase, despre faptul că evaluarea dosarelor de pensii, adică introducerea în sistemul informatic a dosarelor nu are nicio legătură cu recalcularea pensiilor. Păi dacă nu este nevoie de introducerea datelor în sistemul informatic, înseamnă că recalcularea se va face tot cu pixul pe hârtie. De asta apar erori, de asta oamenii sunt trimişi după documente, pentru că sistemul este învechit şi haotic. Unele date sunt deja în sistemul informatic şi, în foarte multe cazuri, există necorelări între casele de pensii judeţene şi Casa Naţională de Pensii. Atunci când toate dosarele de pensii vor fi introduse în sistem digital – deşi ar fi trebuit să fie introduse de mult, pentru că PSD şi-a asumat prin lege acest lucru şi nu l-a făcut – atunci recalcularea se va face automat printr-un program. Această formulă le este de ajutor, în primul rând, pensionarilor, duce la rezolvarea erorilor de calcul şi a inegalităţilor de acum dintre pensii şi ajută şi statul să economisească bani. De ce oare sunt politicieni care se opun?”, a încheiat Raluca Turcan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS