În Săptămâna Patimilor, credincioşii rememorează, pas cu pas, calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi învingerea morţii, cale care culminează cu evenimentul crucial din creştinism: Învierea. Joia Mare este cunoscută şi ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră, scrie Digi24.
În Joia Mare sunt prăznuite patru aspecte: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă.
De asemenea, la slujba din Joia mare sunt citite cele 12 evanghelii ale patimilor Mântuitorului. Procesiunea religioasă cuprinde Denia şi Vecernia, care sunt unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Cele 12 denii sau pericope evanghelice arată suferințele prin care a trecut Iisus Hristos și fac pomenirea Sfintelor patimi ale Mântuitorului.
Tradiţii populare în Joia Mare
Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile, inclusiv în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi. Mai mult, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oţet: de aici şi obiceiul popular, care exclude cele două alimente de pe lista mâncărurilor recomandate în ultima săptămână de post. Tradiţia spune că din acest moment nu se mai bat clopotele, ci doar toaca.
În gospodăriile româneşti, în ziua de joi se înroşesc ouăle şi se pregătesc cozonacii şi pasca. Pasca se face din făină albă cernută în tava specială. Cojile de ouă folosite la pască nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sambata Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile si puii aveau sa fie paziţi de păsările prădătoare peste vară, conform creştinortodox.ro, citat de Mediafax.
Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa
Până la această dată, femeile trebuia să termine de tors cânepa. Se spunea că vine Joimăriţa la femeile leneşe să vadă cât au lucrat, iar dacă le prinde dormind, le face neputincioase tot anul. Câteodată, o femeie bătrână mergea pe la casele în care locuiau fete mari şi dadea foc cânepii netoarse.
Uneori, copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la muncă pe fetele gata de măritat şi să primească oua pentru încondeiat de Paşte, spunând: „Câlţii / Mâlţii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te-nduri şi să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate”.
În Joia Mare, dimineaţa, oamenii obişnuiesc să meargă la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii, unde se îmbracă haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. Tot în Joia Mare se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În Vest, dacă o familie prepară painea pentru Paşte, aceasta este adusă cu vase noi.
Se vopsesc ouăle, se aprind focuri, se pun dorinţe
Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Străbunii credeau că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.
În Sudul ţării, în Joia Mare, fetele obişnuiesc să facă câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le atunci când dorinţa s-a împlinit. Uneori, fetele îşi pun aţa sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot în Sud se păstrează obiceiul de a spala picioarele celor din casă de către femeile mai în vârstă.
În tradiţia populară, Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. În acestă zi se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Tradiţia spune că în noaptea dinainte de Joia Mare se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii.
Uneori, se obişnuieşte să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morţi, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.
În Oltenia se fac şi acum, în zori, în curti şi / sau la morminte, focuri pentru morţi din boz sau nuiele. Se crede ca ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, cand s-a lepădat de Iisus Hristos.
În Zona Clujului, de Joia Mare se striga peste sat. Însă strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor – un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare.
