Paștele este în acest an în luna mai, ceea ce se întâmplă cam o dată la 4-5 ani. Din vechime se țineau la început de an sărbători câmpenești, iar oamenii împodobeau casele și grajdurile cu ramuri verzi, pentru protecția oamenilor și animalelor în fața spiritelor malefice. Mai jos puteți citi despre maialurile din Transilvania, despre rădăcini păgâne ale Paștelui, despre tradiții din Săptămâna Mare și despre obiceiuri din Balcani, dar și din Franța.
Despre Paște și ziua de 1 Mai
- Paștele cade în luna mai cam o dată la 4-5 ani. Paștele a ”picat” cel mai repede în 2010, când a fost pe 4 mai, iar cel mai târziu a fost în 1983: 8 mai. Paștele a fost sărbătorit ultima oară pe 2 mai în 1948.
- Ziua de 1 Mai este cunoscută ca ziua muncii, însă în trecut avea numele popular de Arminden. Era ziua dedicată zeului vegetației, protector al vitelor, cailor, holdelor semănate, al viilor și livezilor.
- De Arminden erau împodobite ca ramuri verzi cele mai importante locuri: casa și adăpostul animalelor, pentru protecția oamenilor și animalelor de spiritele malefice
- Tradițiile creștine sunt îmbinate cu numeroase credințe și obiceiuri precreștine. ”Creștinismul s-a pus ca un lustru peste culoarea firească a lemnului și a trebuit să cedeze, în mare parte, practicelor superstițioase”, spunea etnograful Gh F Ciaușanu.
- Oul este substitutul divinității primordiale care este înfrumusețat prin vopsire și încondeiere în Săptămâna Patimilor, pentru a fi jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paște. Totuși, oamenii ofereau drept cadou ouă colorate la marile sărbători sezoniere cu mult timp înainte de apariția creștinismului.
- În multe locuri din Europa existau sărbători precreștine de primăvară, carnavaluri sau procesiuni menite să alunge spiritele rele și să ”sperie” definitiv iarna. În Ardeal elevii din câteva orașe încă țin la început de mai sărbători câmpenești cu muzică și distracție numite maialuri și venite pe filieră săsească.
- Aprilie este o lună cu vreme capricioasă, astfel că în noaptea de Îniveere poate chiar să fie sub 0 grade în cele mai reci orașe, dar și +15 grade la câmpie în anii în care vin mase de aer cald. Tot în acei ani pot fi chiar și +29 de grade în ziua de Paște.
Câteva statistici despre data Paștelui ortodox
Paștele ortodox este cel mai adesea în aprilie, niciodată în martie și destul de rar în luna mai, cum este anul acesta. În ultimii 20 de ani Paștele a picat de 15 ori în aprilie și de 5 ori în mai, ultima dată fiind pe 1 mai, în 2016. Peste trei ani Paștele va fi din nou în luna mai, pe data de 5. Paștele a fost sărbătorit ultima oară pe 2 mai în 1948, în vremuri foarte grele pentru țară. Următoarea dată când Paștele va fi pe 2 mai este anul 2027!
Dacă luăm datele ”pascale” din ultimii 80 de ani, Paștele a picat cel mai repede în 2010, când Învierea a fost sărbătorită în noaptea de 3 către 4 aprilie. La polul opus, Paștele a picat cel mai târziu în anul 1983: pe 8 mai, iar acest lucru se va repeta abia în 2078.
Tradiții de 1 Mai -Arminden
Iată ce spune Gh F Ciaușanu
”De multe ori nici nu se lucrează la 1 mai: se face blau, cum zic nemții, blauer montag. (…) Acest frumos obicei de a serba păngânește venirea primăverii îl au și germanii: ”Maibaum”, și francezii, ”arbre de mai”. La cei din Lesbos (Grecia), în seara de 1 Mai, merg fetele cântând și culeg flori de câmp. Când se întorc, fac cununi pe care le atârnă noaptea la ferestre și la uși. Dimineața, fiecare casă se arată ochilor plăcut împodobită cu flori, cele mai multe roșii, cu spice și cu crenguțe. În coroane se pune și urzică și usturoi: urzici pentru a bășica pe duhul necurat care ar da să intre în casă: usturoi, pentru a feri de deochi. Femeile și fetele pun pe cap cununi de flori”.
Tinerii duceau și în sate din Franța la final de Ev Mediu crăci verzi de arbori pe 1 mai și le puneau în fața casei și la început de mai era prilej de mari sărbători și fetele puneau ramuri cu frunze care erau împodobite cu panglici colorate. Uneori crenguțele erau puse pe horn.
”La germani, în noaptea sfintei Walpurgii, (Walpurgisnacht), 30 aprilie – 1 mai, te asurzește vuietul împușcăturilor în văzduh, sfârâitul și vâjâitul pietrelor repezite din praștii, peste ogoare și chiuitul celor care cutreieră prin țarini (țarina este un câmp cultivat, ogor, arătură n. r.).
Tradiții de 1 Mai pe stil vechi
În seara aceasta, se înfig pe grămezile de gunoaie – locuri care la toate popoarele erau destinate duhurilor necurate – ramuri de soc, spini, mărăcini mesteacăn, pentru ca hainele vrăjitoarelor să se prindă în ele. Înainte de răsăritul soarelui, femeile se duc și adună rouă de pe spicele de grâu, apoi merg, tăcând, acasă, fără a se uita împrejur spală cu ea capul vacii, pentru a fi ferite de vrăji și pentru ca laptele să fie mănos.
În Bulgaria, fiecare casă este împodobită mai ales cu crengi de păr. Tot așa împodobesc țăranii și leaurile lor (acareturile n. r.). Apoi ies cu toții la câmp, beau lapte și se stropesc cu roua dimineții pentru a fi sănătoși peste an” (Ciaușanu).
Etimologia cuvântului Paște sau Paști
Cuvântul Paște/Paști provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântului de origine ebraică Pasah („a trecut”), probabil moștenit de evrei de la egipteni. Evreii numesc Pesah sărbătoarea libertății în amintirea evenimentelor relatate în Biblie ale trecerii prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia Egiptului sub conducerea lui Moise.
Pe aceeași etimologie a apărut Pâques (în franceză) sau Pascua (în italiană). În engleză Easter are o etimologie incertă, dar un scenariu larg acceptat este că ar proveni de la Eostre sau Eostrae, o zeiță anglo-saxonă a primăverii și a fertilității. Mențiunea a fost făcută de călugărul Venerabilul Bede în secolul VIII, dar este contestată de unii istorici. Germanii spun ”Ostern”, suedezii spun ”påsk”, polonezii îi spun ”Wielkanoc” sărbătorii, iar croații spun ”Uskrs”.
Superstiții de Paște la români
– De Paște și de alte zile mari se crede că ”ard” comorile și că ”joacă”. Comorile îngropate de oamenii în vechime de frica turcilor, scot flăcări din pământ, semnalând-și locul.
– În Vâlcea femeile nu lasă să se stingă focul în vatră în noaptea de Paște. Ele stau în această noapte pe vatră, în pielea goală cu focul mare și coc turte, rugându-se ca vitele să fie sănătoase.
– În zilele de Paște în Vâlcea se crede că este bine să mănânci fie anafură, fie mugur de salcie sau floare de măr ”fiindcă arborii aceștia sunt sfinți, mai ales în aceste zile”
– La Paște românii pun o bucățică de fier sub prag care să le apere casa sau se ciocănesc în frunte cu o bucățică de fier, ca să le fie capul ”tare ca fierul”.
Evident că sunt superstiții din vechime care au puține în comun cu realitatea, dar în prezent printre tradițiile de Paște se numără cea conform căreia cei care vin acasă cu lumina sfântă de la biserică trebuie să facă o cruce de fum pe tocul ușii pentru ca gospodăria să fie păzită de rele. Există și tradiția ca de Paște să porți ceva nou, iar pentru copii, distracția este să se vadă al cui ou iese ”campion” la ciocnit. În multe familii este tabu să ciocnești oul altfel decât cu partea ascuțită, iar în unele regiuni oamenii se spală în dimineața de Paște pe față cu apa în care au stat peste noapte ouă vopsite.
Tradiții de Paște
Când este vorba de tradiții pascale, mâncarea este la loc de cinste și, la fel cum la români pasca și drobul de miel sunt la loc de cinste, multe alte țări au bunătăți tradiționale de Paște. Francezii au tartă cu lămâie, spaniolii au o mulțime de gogoși glazurate, grecii au pâine cu mirodenii tradiționale, italienii au adevăratul panettone, iar rușii au plăcinte cu brânză.
Românii duceau la biserică nu doar pasca pentru a fi sfințită, ci și alte alimente sau condimente, precum ouă roșii, ouă albe curățate, slănină, brânză sau caș, cârnați, unt, sare, hrean, busuioc, prescură, făină sau cuișoare, scrie Radu Anton Roman în cartea Mese și obiceiuri românești. El mai scrie că se credea că bucatele și lucrurile sfințite de Paște aveau puteri magice și erau păstrate și folosite pe tot timpul anului pe post de leacuri, farmece și apărătoare de rele.
Oul de Paște- simbolistică
Oul este substitutul divinității primordiale care este înfrumusețat prin vopsire și încondeiere în Săptămâna Patimilor, pentru a fi jertfit și mâncat sacramental în ziua de Paște. ”Izvoare istorice și arheologice certe atestă că, înainte de Hristos, au existat obiceiuri de a se face cadouri ouă colorate la marile sărbători sezoniere, în special la Anul Nou.
Astfel, la sărbătorile de primăvară vechii perși își dăruiau unul altuia ouă de diferite culori: la celebrarea zeului Ianus tinerii romani își trimiteau ouă de culoare roșie împreună cu alte cadouri. Apariția în ceremoniile antice de înnoire a timpului a oului, se baza pe concepția cosmogonică care asocia Universul cu oul generator de viață”.
În creștinism, oul colorat și împodobit prin încondeiere, este simbolul Mântuitorului care părăsește mormântul și se întoarce la viață, precum puiul de găină ieșit din găoace. ”La început oul se vopsea cu plante, în galben, culoarea soarelui pe bolta Cerului, și în roșu – culoarea discului solar la răsărit și apus. Ulterior, ouăle au fost decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de îngeri, cu un miel și cu diferite motive astrale, fitomorfe și zoomorfe”, scrie Ion Ghinoiu.
