-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia se află pe locul 6 în UE la persoane vaccinate

România se află pe locul 6 în UE la persoane vaccinate

România se află, marți, pe locul șase în Uniunea Europeană și pe locul 18 în lume, în privința persoanelor din țară vaccinate cu ambele doze, a declarat vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu.

Andrei Baciu a spus că România se află pe locul șase în Uniunea Europeană și pe locul 18 în lume în privința vaccinării.

„România ocupă locul 6 la nivelul UE cu privire la campania de vaccinare. Ne referim la vaccinarea persoanelor cu ambele doze, ceea ce asigură schema completă maximă de imunizare, și la nivel global ocupă locul 18”, a spus Baciu.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghță, a precizat că cele câteva zeci de persoane vaccinate marți cu ser de la Johnson&Johnsons sunt considerate persoane imunizate complet, acest vaccin fiind monodoză.

Conferință de presă susținută de Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, vicepreședinte al CNCAV

Conferință de presă susținută de Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, vicepreședinte al CNCAV#ValeriuGheorghita #AndreiBaciu #CNCAV #RoVaccinare

Posted by Guvernul României on Tuesday, May 4, 2021

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS