0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCertificatul verde european ar putea fi gata la începutul lunii iulie, spune Valeriu Gheorghiță

Certificatul verde european ar putea fi gata la începutul lunii iulie, spune Valeriu Gheorghiță

Certificatul verde european ar putea fi gata la început de iulie spune coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Este vorba despre acel document care îi va scuti pe posesori de restricțiile din țările în care călătoresc.

Valeriu Gheorghiță: „Se așteaptă ca la sfârșitul lunii iunie – început de iulie să fie deja gata acest certificat verde, nu pașaport de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiță.

El a precizat că documentul va conține trei tipuri importante de informații: dovada de vaccinare, istoricul de trecere prin boală în ultimele 180 de zile sau un test negativ în ultimele 72 de ore.

Testarea ar putea fi gratuită

Medicul a mai spus că la nivelul UE se dorește acces gratuit la testare, tocmai pentru a nu fi condiționată în vreun fel sau altul vaccinarea.

„Acest certificat de fapt scuteşte persoana respectivă de a se supune restricţiilor din anumite ţări legate de împiedicarea răspândirii infecţiei în comunitatea respectivă”, a subliniat el.

Certificatul va fi sub forma unui cod QR. Orice persoană – vaccinată sau cu istoric de trecere prin boală – va putea solicita codul QR, iar acesta se va putea descărca electronic, pe un telefon sau un alt device, exact cum se întâmplă și în cazul adeverinței de vaccinare care se poate descărca de pe platforma de vaccinare.

Codul QR și informaţiile pe care le conține vor putea fi scanate apoi de pe telefon, de exemplu în punctele de trecere a frontierei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS