Germania are ca ţintă sfârşitul vacanţei de vară pentru a demara vaccinarea elevilor cu vârste între 12 şi 18 ani, transmite dpa.
Odată ce vor debuta vaccinările la această grupă de vârstă – însă numai după primirea autorizaţiei din partea Agenţiei Europene a Medicamentului -, şcoala ar putea începe revenirea la normalitate, a afirmat marţi ministrul sănătăţii, Jens Spahn, la postul de radio Deutschlandfunk.
Vaccinurile ar putea fi administrate fie în incintele şcolilor, fie în centre de vaccinare.
La momentul actual, o treime dintre germani au primit cel puţin o doză de vaccin. Rata de imunizare creşte, iar incidenţa infectărilor este în scădere, a arătat Spahn.
‘Dacă putem menţine acest curs împreună, poate fi o vară bună’, a adăugat el.
Ministrul i-a încurajat pe cei cărora li s-au oferit vaccinurile de la AstraZeneca sau Johnson & Johnson să nu respingă programările, el insistând că serurile sunt ‘foarte bune şi foarte eficiente’.
Îngrijorările cauzate de cazurile foarte rare de tromboze asociate cu trombocitopenie la persoane vaccinate au încetinit ritmul inoculărilor cu aceste două seruri, menţionează dpa.