Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID-19 (CNCAV) a anunţat, marţi, că au fost vaccinate peste 105.000 de persoane de la ultima raportare şi s-au înregistrat 103 reacţii adverse comune, scrie News.ro.
Potrivit CNCAV, de la ultima raportare au fost vaccinate 105.844 de români, dintre care 87.497 cu Pfizer, 7.221 cu Moderna, 7.745 cu AstraZeneca şi 3.381 cu Johnson&Johnson.
66.894 de persoane au primit rapelul.
De la debutul campaniei de vaccinare au fost imunizate 3.711.304 persoane, dintre care 2.489.792 au primit si rapelul.
De la ultima raportare au fost înregistrate 103 reacţii adverse, iar alte 135 sunt în analiză.
De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat în total 14.935 reacţii adverse, ceea ce înseamnă o rată de 2,4 la mia de doze administrate.
Până acum s-au administrat 6.201.096 de doze de vaccin dintre cele care au ajuns în România.