6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAngajaţi ai unei firme de pază, judecaţi pentru uciderea unui om al străzii

Angajaţi ai unei firme de pază, judecaţi pentru uciderea unui om al străzii

Trei angajaţi ai unei firme de pază din Timişoara au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, după ce au ucis un om al străzii. Aceştia l-au lovit cu pumnii şi picioarele, iar unul dintre ei l-a înjunghiat cu un cuţit, scrie News.ro.

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpaţilor C.A.D., V.F.I. şi A.O.R., în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii, în coautorat, a infracţiunilor de omor şi de purtare abuzivă”, se arată într-un comunicat de presă, de joi, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. 

Cei trei sunt acuzaţi că au ucis un om al străzii, în luna februarie. 

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în data de 05.02.2021, în jurul orei 20.00, pe Splaiul Tudor Vladimirescu din Timişoara, inculpaţii C.A.D., V.F.I. şi A.O.R., împreună, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agenţi de intervenţie, angajaţi ai unei societăţi de pază şi protecţie, ar fi agresat victima B.R.C. aplicându-i lovituri cu pumnii şi cu picioarele, şi ar fi trântit-o la pământ.

În aceste împrejurări, în timp ce toţi cei trei inculpaţi ar fi continuat să lovească victima, inculpatul C.A.D. i-ar fi aplicat acesteia o lovitură de cuţit în zona coapsei stânga, secţionându-i complet artera femurală, în urma acestei lovituri victima suferind leziuni traumatice grave care au condus la decesul său”, se mai arată în comunicat. 

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS