Poliţia din oraşul german Frankfurt-am-Main (vestul Germaniei) a arestat un bărbat care ar fi fost înarmat, în apropierea unei moschei, informează Agerpres.
Bărbatul se aflase anterior într-o clădire situată în faţa moscheii din cartierul Fechenheim, posibil împreună cu alte persoane.
Martorii au alertat poliţia atunci când au văzut că bărbatul era înarmat. Totuşi, informaţia conform căreia el avea asupra sa o armă încărcată nu a fost confirmată oficial.
În ancheta lansată după acest incident au fost reţinute şi alte persoane. Poliţia nu a oferit deocamdată detalii despre incident.