0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproape 35.000 de persoane s-au imunizat cu prima doză de vaccin

Aproape 35.000 de persoane s-au imunizat cu prima doză de vaccin

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat luni că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate în România 94.656 de persoane.

Potrivit CNCAV, 34.495 dintre persoanele vaccinate au primit prima doză. 60.161 de persoane au făcut cea de-a doua doză de vaccin. 76.914 persoane au primit ser produs de Pfizer, 5.500 pe cel produs de Moderna, 7.846 cel de la AstraZeneca, iar 4.396 de persoane au primit vaccinul Johnson&Johnson.

De la începutul campaniei de vaccinare, în România au fost vaccinate 3.963.176 de persoane, din care 2.871.560 au primit ambele doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 59 de reacții adverse, dintre care 5 de tip local și 54 de tip general.

În total, de la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 15.357 de reacții adverse.

CNCAV precizează că 145 reacții adverse sunt în curs de investigare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS