2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia pe locul şapte în Europa la vaccinurile anti-Covid administrate în doză completă

România pe locul şapte în Europa la vaccinurile anti-Covid administrate în doză completă

România se află pe locul al şaptelea la nivel european privind administrarea în doză completă a vaccinurilor anti-COVID şi pe locul al XIX-lea la nivel mondial, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.

El a precizat că România a recepţionat, până în prezent, 10.689.069 de doze de vaccin anti-COVID.

Potrivit secretarului de stat, săptămâna aceasta s-au primit 697.330 de doze de vaccin Pfizer BioNTech, săptămâna viitoare vor veni 698.490, iar în cursul ultimei săptămâni din luna mai – 1.091.610 doze. Pentru vaccinul produs de compania Moderna, se aşteaptă joi încă o livrare de 128.400 de doze de vaccin, totalul pentru luna mai urmând să fie de 513.600.

“Pentru vaccinul produs de AstraZeneca, o să avem un total de 1.440.568 de doze. Aici vorbim de estimări. La fel şi pentru vaccinul produs de Johnson &Johnson, săptămâna aceasta aşteptăm o livrare de 74.400, joi. Restul de până la 402.000 până la sfârşitul lunii, 402.000 fiind totalul pentru luna mai. Astfel, un total cumulat pentru toate cele patru tipuri de vaccinuri de 6.238.228 de doze de vaccin pentru luna mai. Toate aceste acţiuni fac ca România să se claseze pe locul şapte, la nivel european, atunci când vorbim de vaccinuri administrate în doză completă şi pe un loc XIX la nivel global”, a spus secretarul de stat.

Baciu a informat că, până pe 16 mai, s-au înregistrat 14.729 de doze de vaccin pierdute, ceea ce reprezintă 0,21% din totalul celor utilizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS