-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGaza: Cinci morţi şi zece supravieţuitori, descoperiţi în tuneluri

Gaza: Cinci morţi şi zece supravieţuitori, descoperiţi în tuneluri

Cel puţin cinci cadavre, precum şi circa zece supravieţuitori au fost găsiţi în tuneluri subterane din Fâşia Gaza, bombardate de armata israeliană în timpul operaţiunii sale împotriva grupărilor armate palestiniene, au transmis vineri oficiali locali, potrivit AFP.

„În această dimineaţă am scos cinci cadavre de sub dărâmăturile de la un tunel luat ca ţintă” de atacurile israeliene, a spus un reprezentant al serviciilor de intervenţie.

Circa zece supravieţuitori au fost de asemenea găsiţi, conform echipelor de salvare.

Poliţia din Gaza a confirmat că desfăşoară căutări sub dărâmături pentru a găsi şi alţi supravieţuitori.


Foto: (c) Mohammed Salem / REUTERS


Israelul şi mişcarea islamistă Hamas care controlează Fâşia Gaza au ajuns în cele din urmă la o înţelegere asupra unui armistiţiu care a intrat în vigoare vineri, punând capăt la 11 zile de violenţe soldate cu victime.

De la 10 mai, 243 de palestinieni, dintre care 66 de copii, precum şi combatanţi, au fost ucişi şi 1.910 au fost răniţi de atacuri israeliene asupra Fâşiei Gaza ca ripostă la tiruri cu rachetă dinspre enclava palestiniană spre Israel, conform Ministerului Sănătăţii din Gaza.


Foto: (c) Mohammed Salem / REUTERS

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS