4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRuşii refuză imunizarea anti-Covid cu vaccinul Sputnik V

Ruşii refuză imunizarea anti-Covid cu vaccinul Sputnik V

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, s-a arătat scandalizat de lentoarea cu care avansează vaccinarea anti-COVID-19 în capitala rusă, ai cărei locuitori refuză în mare parte să se vaccineze chiar dacă există seruri din abundenţă, iar rata mortalităţii este ridicată, scrie Agerpres.

„Oamenii continuă să se îmbolnăvească, continuă să moară, dar nu vor să se lase vaccinaţi”, a exclamat Serghei Sobianin într-o întâlnire cu moscoviţii, conform unei înregistrări video difuzată vineri pe site-ul său.

„Este dezolant pentru că sunt aproape şase luni de când nu mai există restricţii la vaccinare”, a amintit el, Moscova lansându-şi campania cu vaccinul Sputnik V în decembrie, pentru a o extinde foarte rapid la toată populaţia.

Centre de vaccinare au fost deschise peste tot în oraş, până şi în centrele comerciale şi în parcuri. Însă doar 1,3 milioane de moscoviţi au preferat să se imunizeze, adică 10% din populaţia capitalei ruse.

Aproape peste tot în Rusia, campania trenează, cu 25 milioane de injecţii efectuate, potrivit site-ului Gogov, care – în absenţa unor date naţionale zilnice – compilează o multitudine de surse oficiale şi media pentru a calcula progresul vaccinării în această ţară cu peste 146 milioane de locuitori.

Potrivit acestuia, doar 10,4 milioane de ruşi au primit cele două doze necesare.

Preşedintele Vladimir Putin a încercat în ultimele săptămâni să-i convingă pe ruşi să se ducă să se vaccineze mai repede pentru a se ajunge la o imunitate colectivă în toamna 2021.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS