6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe va elimina pensionarea anticipată

Se va elimina pensionarea anticipată

Pensionarea anticipată se elimină, stagiul minim de cotizare va crește, iar cheltuielile de la buget cu pensiile se vor menține la același nivel. Aceste măsuri sunt prevăzute în PNRR, planul de reforme prezentat Comisiei Europene.

Guvernul are în vedere și revizuirea vârstei de pensionare, respectiv modificarea prevederilor privind stagiul minim de cotizare de 25 de ani, iar toate acestea sunt prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, potrivit unui document obținut de profit.ro.

Aproximativ 125.000 de români au ieșit la pensie anticipat în 2020, potrivit datelor Ministerului Muncii.

Mai mult, guvernul va elabora un nou proiect al pensiilor publice, care urmează să ajungă în parlament anul acesta.

Nu în ultimul rând, în PNRR este prevăzută simplificarea sistemului de pensii speciale în măsura permisă de Constituție, și introducerea unui nou sistem de calcul al pensiilor, bazat pe o formulă stabilă, și o indexare automată a pensiilor cu rata inflației, în timp ce este eliminat indicele de corecție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS