0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn urmărit naţional, condamnat la 8 ani închisoare, prins de poliţişti

Un urmărit naţional, condamnat la 8 ani închisoare, prins de poliţişti

Unul dintre bărbaţii bănuiţi că ar fi încasat în numele unei firme din Giurgiu, folosindu-se de o factură falsă, peste 70.000 lei de la o societate comercială din Alba Iulia, şi care era dat în urmărire naţională, a fost depistat de poliţiştii din judeţul Alba.

Bărbatul se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 8 ani, tot pentru înşelăciune şi fals, pronunţată luna trecută de către Curtea de Apel Piteşti.

„Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în luna mai, cele 4 persoane vizate de anchetă ar fi postat un anunţ în numele unei societăţi comerciale din judeţul Giurgiu, oferind spre vânzare materiale de construcţii. Ulterior, fiind contactaţi de reprezentanţii unei societăţi comerciale din municipiul Alba Iulia, ar fi emis o factură falsă în valoare de peste 70.000 de lei în numele societăţii din judeţul Giurgiu, cu toate că nu aveau nicio legătură cu aceasta, pe care ar fi încasat-o prin virament bancar”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan.

Potrivit acesteia, cu ocazia celor 4 percheziţii efectuate vineri, una în judeţul Alba, două în judeţul Argeş şi una în judeţul Dâmboviţa, la domiciliile a 4 persoane bănuite de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, au fost ridicate mai multe sume de bani, telefoane şi laptop-uri.

„Unul dintre bărbaţii depistaţi de poliţişti era dat în urmărire, fiind posesorul unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate de 8 ani de închisoare pentru înşelăciune şi fals”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

Originar din Vâlcea, acesta a fost prins de poliţişti pe raza municipiului Alba Iulia, fiind condus pentru audieri la sediul IPJ.

Luna trecută, Iulian Constantin T. a fost condamnat definitiv, prin contopirea mai multor pedepse, de Curtea de Apel Piteşti la 8 ani 2 luni şi 20 zile închisoare într-un dosar deschis în 2019. Acesta era liberat condiţionat din executarea unei pedepse de 3 ani şi 3 luni închisoare, pronunţată în 2015 de Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, mai avea o pedeapsă cu închisoarea dată de Curtea de Apel Piteşti în 2017, potrivit informaţiilor de pe portalul instanţei.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat bănuiala rezonabilă că, în luna mai a anului 2021, cele 4 persoane vizate de anchetă ar fi postat un anunţ, în numele unei societăţi comerciale din judeţul Giurgiu, oferind, spre vânzare, materiale de construcţii (fier beton).

„Ulterior, fiind contactaţi de reprezentantul unei societăţi comerciale din municipiul Alba Iulia, ar fi emis o factură falsă, în valoare de 76.846 lei, în numele societăţii din judeţul Giurgiu, cu toate că nu au nicio legătură cu aceasta, iar ulterior ar fi încasat-o, printr-un virament bancar”, arată IPJ Alba.

La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba, au participat poliţişti de investigare a criminalităţii economice din Argeş şi Dâmboviţa, sprijiniţi de poliţişti din structurile pentru acţiuni speciale din Alba şi Argeş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS