Judecătoarea Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila, care a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul unui bărbat acuzat de comiterea infracţiunii de viol asupra unei minore, a fost suspendată şase luni din funcţie de Consiliului Superior al Magistraturii.
„Cu majoritate, admite în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Cristinei Coarnă, judecător în cadrul Judecătoriei Brăila. În baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică Cristinei Coarnă (…) sancţiunea disciplinară constând în ‘suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni’ pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ. (…) Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în minuta deciziei Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM.
În luna februarie, Secţia pentru judecători decidea ca aceasta să fie suspendată din funcţie pe perioada cercetării disciplinare.
Judecătoarea Cristina Coarnă a decis, în decembrie 2020, să îl lase în arest la domiciliu pe un bărbat acuzat că a sechestrat şi violat timp de opt luni o minoră în vârstă de 13 ani. În motivarea care a stat la baza deciziei sale, judecătoare a scris că „faptele inculpatului, deşi reprobabile, nu sunt de o aşa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacţie a societăţii din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viaţa, existenţa în vreun fel. Nu au existat ieşiri în stradă, proteste în presă”.
Bărbatul acuzat de viol nu a apucat să părăsească arestul IPJ Brăila, deoarece, pe 15 februarie, Tribunalul Brăila a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a menţinut măsura arestului preventiv în acest caz.
„Tribunalul Brăila a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva încheierii Judecătoriei Brăila, prin care a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii preventive a inculpatului. Prin decizia Tribunalului Brăila, a fost desfiinţată încheierea instanţei de fond şi în rejudecare a fost menţinută măsura arestului preventiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, Georgiana Streche.