3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAustria vrea limitarea curselor aeriene low-cost la nivelul UE

Austria vrea limitarea curselor aeriene low-cost la nivelul UE

Ministrul austriac al mediului Leonore Gewessler speră să aducă acțiuni legale la nivelul Uniunii Europene pentru limitarea curselor aeriene low-cost, relatează Euractiv.

„Lucrăm în prezent la o soluție în linie cu legile UE pentru a lupta împotriva prețurilor de dumping care dăunează mediului”, a afirmat aceasta.

Gewessler a anunțat o propunere similară în 2020 după ce guvernul de la Viena a afirmat că va acorda Austrian Arlines 650 de milioane de euro pentru a salva compania de la faliment însă ulterior problema curselor low-cost a fost trecută în plan secundar din cauza pandemiei de COVID-19 care a afectat puternic companiile aeriene.

„Acest subiect a fost primit cu mare interes în Europa și vom continua cu el”, a afirmat Gewessler, notând că propunerea, care în prezent este în forma finală de redactare, urmărește să interzică „crearea unor prețuri artificiale” mai mici decât costurile reale ale companiilor aeriene.

Săptămâna trecută vicepreședintele Comisiei Europene responsabil de schimbările climatice, Fans Timmermans, a anunțat planuri similare, cerând limitarea curselor scurte și majorarea prețurilor biletelor.

„Am fost foarte mulțumită că Timmermans a recomandat limitarea zborurilor pe distanță scurtă”, afirmă Gewessler.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS