4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAproximativ 500 de elevi din Dolj s-au vaccinat împotriva COVID-19

Aproximativ 500 de elevi din Dolj s-au vaccinat împotriva COVID-19

În Dolj, sunt aproximativ 500 de liceeni cu vârste între 16 şi 18 ani s-au vaccinat împotriva COVID 19, a anunţat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeşean Dolj. Maratonul de vaccinare continuă în Craiova, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Inspectorul şcolar general, Alexandru Gîdăr spune că se aşteaptă să se vaccineze cât mai mulţi liceeni.

„Am încercat să punem în practică ceea ce am discutat în programul naţional „Vaccinare şi testare pentru învăţare” şi am venit cu insistenţe către conducerea unităţilor de învăţământ de a populariza cât mai mult necesitatea de vaccinare şi centrele unde se desfăşoră vaccinarea şi în acest moment desfăşurăm împreună cu parteneri precum Direcţia de Sănătate Publică, Primăria Craiova, Teatrul Naţional care găzduieşte această locaţie de vaccinare, un maraton al vaccinării. Am contribuit şi noi la desfăşurarea lui, am tipărit materiale promoţionale, am făcut campanie de informare în şcoli, ne-am adresat colegilor noştri, ne-am adresat tinerilor de 18 ani dar şi celor care sunt între 16 şi 18 ani, care se pot vaccina doar cu acordul părinţilor.

Avem nişte date preliminare, sunt aproximativ 500 de tineri între 16 şi 18 ani care s-au vaccinat cu una sau chiar cu două doze. Sperăm că această campanie a ajuns la urechile tuturor liceenilor din Craiova şi din judeţ. Susţinem în continuare, bazându-ne pe ceea ce ne spun oamenii de ştiinţă, că vaccinarea este singura soluţia de a putea să limităm dacă nu chiar să stopăm răspândirea coronavirusului în societate, mai ales în rândul unităţilor de învăţământ unde cu toate măsurile noastre de siguranţă sunt spaţii care sunt mai aglomerate, contactul este mai frecvent între participanţii la actul educaţional, decât în alte domenii de activitate”, a precizat inspectorul şcolar general, Alexandru Gîdăr.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS