6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoua lege a vânătorii crește numărul de păsări care poate fi împușcat

Noua lege a vânătorii crește numărul de păsări care poate fi împușcat

Noul proiect al legii vânătorii, aflat în dezbatere la Senat, atribuie fiecărui vânător un număr mai mare de exemplare de păsări ce poate fi împușcat, susține Coaliția Natura 2000, prin asociația Eco Civica și Societatea Ornitologică Română.

Asociațiile ecologiste susțin că unele specii de păsări, precum ciocârlia de câmp și gâsca de vară ar putea fi astfel exterminate, conform Digi24.

”Se poate ajunge astfel în situația ca toate exemplarele unei specii să poată fi împușcate. În prezent, Legea Vânătorii prevede împușcarea unei cote din numărul aproximativ de exemplare care se află pe teritoriul României sau care tranzitează România. Calculând după noul proiect al legii, pot fi împușcate toate exemplarele unei specii.

„Prin legea actuală se permitea împușcarea a maxim 400.000 de exemplare“

Dăm exemplul bine-cunoscutei ciocârlii de câmp. În România sunt inventariate un maxim de 1.480.000 de exemplare și pot fi împușcate 1.142.000. Prin legea actuală se permitea împușcarea a maxim 400.000 de exemplare.

„Pe teritoriul României sunt inventariate maximum 12.500 de păsări“

Un alt exemplu, gâsca de vară. Pe teritoriul României sunt inventariate maxim 12.500 de păsări iar spre împușcare, noul proiect de lege ar permite 12.460, adică ar putea fi împușcate toate exemplarele din România.

Agravant este faptul că puteau fi trimise observații la proiectul de lege până pe data de 14 iunie, dar nu știm din ce motive Plx-ul proiectului a fost modificat fără a fi informați asupra acestui lucru și suntem convinși că s-a încercat mascarea proiectului de către mulțimea de vânători din Parlament”, se arată în comunicatul Coaliția Natura 2000, semnat de Dan Trifu de la Ecocivica și Dan Hulea de la Societatea Ornitologică Română.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS