-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreţurile mondiale la alimente sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Preţurile mondiale la alimente sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a continuat să crească în luna mai, pentru a 12-a lună consecutiv, atingând cel mai ridicat nivel de după luna septembrie 2011, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), informează TVR.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna mai 2021, acest indice a crescut până la 127,1 puncte, de la o valoare de 121,3 puncte în luna aprilie (o cifră revizuită uşor în sus faţă de valoarea iniţială de 120,9 puncte).

Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la cereale, care au înregistrat o creştere de 6% comparativ cu luna aprilie şi una de 36,6% în ritm anual. În interiorul acestei categorii, preţurile la porumb au fost în frunte, cu un avans de 89,9% comparativ cu luna mai a anului trecut.

De asemenea, preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 7,8% în luna mai, în principal ca urmare a majorării cotaţiilor la uleiul de palmier, în contextul unei creşteri modeste a producţiei în Asia de Sud-Est, în timp ce cotaţiile la ulei de soia au fost influenţate de perspectivele unei cereri mondiale robuste din partea producătorilor de biodiesel.

Preţurile la zahăr au crescut cu 6,8%, în mare parte ca urmare a îngrijorărilor cu privire la producţia scăzută din Brazilia, cel mai mare exportator mondial de zahăr, susţine FAO. În paralel, preţurile la carne au crescut cu 2,2% comparativ cu luna aprilie iar preţurile la lactate au înregistrat un avans de 1,8%.

Producție record de cereale în 2021

Tot joi, FAO a dat publicităţii şi primele sale estimări cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând o recoltă record de aproape 2,821 miliarde de tone, în creştere cu 1,9% comparativ cu nivelul din 2020. Potrivit FAO, prognozele sale referitoare la o producţie record de cereale sunt susţinute de o creştere preconizată de 3,7% a producţiei de porumb, în timp ce producţia de grâu ar urma să înregistreze un avans de 1,4% iar cea de orez un avans de 1%.

Consumul mondial de cereale în 2021/2022 este aşteptat să crească şi el cu 1,7% până la un nou maxim de 2,826 miliarde de tone, cu puţin peste nivelul producţiei. „Consumul mondial de cereale este preconizat să crească în tandem cu populaţia globului”, subliniază FAO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS