-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCardinalul de Munchen şi-a dat demisia din cauza "catastrofei abuzurilor sexuale"

Cardinalul de Munchen şi-a dat demisia din cauza „catastrofei abuzurilor sexuale”

Reinhard Marx, arhiepiscopul de Munchen şi fost preşedinte al conferinţei episcopale germane, i-a solicitat papei Francisc să-l elibereze din funcţii, recunoscând „un eşec” al Bisericii Catolice în problema „catastrofei abuzurilor sexuale” din sânul instituţiei, a anunţat acesta vineri, anunță Agerpres.

„În ceea ce mă priveşte, este esenţial să împart responsabilitatea pentru catastrofa abuzurilor sexuale comise de oficiali ai bisericii în decursul ultimilor decenii”, a precizat acesta în scrisoarea destinată papei, potrivit unui comunicat în care denunţă totodată ”un eşec instituţional sau sistemic”, în acest scandal amplu care pătează totodată şi onoarea bisericii catolice germane.

În această scrisoare adresată papei pe 21 mai şi citată pe larg în comunicat, clericul este de părere că Biserica catolică a ajuns la „un punct mort”.

Discuţiile recente au arătat „că anumite persoane din sânul Bisericii nu vor să-şi asume această responsabilitate ceea ce înseamnă complicitatea instituţiei şi se opun aşadar oricărei forme de dialog referitor la reformă şi la reînnoire în legătură cu criza abuzurilor” sexuale, a continuat prelatul în scrisoarea redactată pe un ton vehement.

Arhiepiscopul de Munchen şi de Freisig a refuzat luna trecută cea mai înaltă distincţie germană, Crucea federală de merit, pe care a dorit să i-o înmâneze preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.

Demisia lui Rheinhard Marx survine după ce papa Francisc a dispus la sfârşitul lunii mai o anchetă asupra modului cum sunt gestionate cazurile de agresiune sexuală în rândul minorilor în dioceza din Koln, cea mai mare din Germania, care se confruntă cu o criză gravă de mai multe luni.

Papa a numit atunci doi „vizitatori apostolici”, trimişi pontificali extraordinari, însărcinaţi să „înţeleagă situaţia pastorală complexă din arhiepiscopie şi să studieze în paralel eventuale erori” comise de cardinalul Rainer-Maria Woelki, precum şi de alţi prelaţi din dioceză.

Cardinalul Woelki, un conservator în rândurile bisericii, este acuzat îndeosebi că ar fi muşamalizat cazul a doi preoţi din comunitatea religioasă din Dusseldorf, bănuiţi de violenţe sexuale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS