0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea educației sexuale în școli a fost respinsă de comisiile parlamentare

Legea educației sexuale în școli a fost respinsă de comisiile parlamentare

Președintele Klaus Iohannis nu a fost de acord cu înlocuirea sintagmei educație sexuală cu educație sanitară și a menționat că obligativitatea unui acord scris din partea părinților ar restrânge accesul copiilor la orele de educație sexuală.

USR-PLUS a depus un amendament pentru ca legea să fie pusă în acord cu cerințele președintelui și a propus de asemenea, ca orele de educație sexuală să fie introduse începând cu clasa a V-a, acestea să fie predate de cadre medicale, iar părinții care nu sunt de acord cu aceste cursuri să aibă posibilitatea de a-și retrage copiii.

Inițiatorul acestor amendamente a amintit România are cel mai mare număr de mame minore din Europa, în 2019, au fost peste 700 de fete cu vârsta sub 15 ani care au devenit mame. În plus, unul din 4 tineri a avut o boală cu transmitere sexuală. În lipsa orelor de educație sexuală, tinerii își vor lua singuri informațiile de pe internet – susțin cei de la USR.

Amendamentele lor au fost respinse, în comisia de muncă a Senatului,  de PNL, PSD și UDMR. Urmează votul în ședința de plen, apoi solicitarea președintelui va fi votată de Camera Deputaților.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS