12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVIDEO. Două clădiri s-au prăbușit în Bordeaux

VIDEO. Două clădiri s-au prăbușit în Bordeaux

-

Trei persoane au fost rănite, iar una dintre ele se află în stare gravă, după ce două clădiri din centrul oraşului Bordeaux (sud-vestul Franţei) s-au prăbuşit duminică seara din cauze încă necunoscute, au anunţat pompierii şi primăria oraşului, conform Agerpres.

Pompierii au fost chemaţi în jurul orei 00:30 pentru prăbuşirea acestor două imobile de trei etaje situate în zona Porte de Bourgogne, în centrul vechi al oraşului.

În momentul dezastrului, una din clădiri era goală, acolo efectuându-se lucrări de renovare, iar în cealaltă locuiau nouă persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al serviciului departamental de pompieri şi salvare din Gironde, Arnaud Mendousse.

Printre victime, un bărbat de 28 de ani a fost rănit „foarte grav”, cu un pronostic vital ”probabil rezervat”. De asemenea, un bărbat în vârstă de 48 de ani şi o femeie de 38 de ani au suferit răni uşoare. Toate persoanele aflate în imobil au fost evacuate cu sprijin aerian.

Acesta este un bilanţ final, nu există persoane decedate, nici locuitori dispăruţi, a precizat purtătorul de cuvânt.

Pompierii au pus la dispoziţie resurse specializate care implică echipe canine şi echipe de salvare şi de curăţare pentru a căuta posibile victime.

Întreaga stradă a fost blocată de dărâmături

Dezastrul a avut loc înainte de o ploaie torenţială care a lovit puternic oraşul peste noapte. Întreaga stradă a fost blocată de dărâmături, a constatat AFP la faţa locului.

Aproximativ zece clădiri din apropiere au fost evacuate, iar locuitorii lor au fost preluaţi de autorităţile locale.

Conform primelor constatări, prăbuşirea clădirii care era în renovare a fost cea care a dus la prăbuşirea clădirii vecine, potrivit unui ales local, Amine Smihi.

Miercurea trecută, o clădire aflată în paragină, în centrul oraşului, s-a prăbuşit, fără a face victime.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

LDP şi-a prezentat utilajele pentru iarnă

Consiliul Județean (CJ) Dolj abordează sezonul rece cu avantajul...

ȘTIRI GdS