0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe prelungește termenul de finalizare la varianta ocolitoare din Târgu Jiu

Se prelungește termenul de finalizare la varianta ocolitoare din Târgu Jiu

Se prelungește termenul pentru finalizarea lucrărilor la varianta ocolitoare a muncipiului Târgu Jiu. Edilii din Târgu Jiu au fost informați de către noul manager de proiect în legătură cu faptul că în loc de luna septembrie a anului 2022, șoseaua ocolitoare ar putea să fie gata abia în luna decembrie a aceluiași an.

Nu este o întârziere foarte mare, însă termenul din contract nu va mai fi respectat. Motivul este legat de problemele pe care le are constructorul firma Secol, din cauza firmei mamă din Italia.

A avut loc o reorganizare și o schmbare de acționariat. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat anul trecut contractul pentru finalizarea lucrărilor la Varianta Ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, un proiect în valoare de 207 milioane lei. „C.N.A.I.R. a semnat contractul având ca obiect „Construcția Variantei de Ocolire Târgu Jiu – Finalizare lucrări” cu ofertantul declarat câstigător Asocierea Secol Societa Edile Costruzioni E Lavori S.A. – Secol Romania S.R.L. Valoarea contractului este de 207.000.000,00 lei făra TVA”, a anunțat CNAIR, printr-un comunicat de presă.

Drum de peste 20 de kilometri

Traseul are o lungime de 20 de kilometri, iar banii sunt asigurați din fonduri europene. Durata contractului este 18 luni perioada de execuție a lucrărilor, 84 de luni perioada de garanție a lucrărilor. Varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu ar fi trebuit să fie gata încă din luna octombrie a anului 2016, adică de 5 ani de zile.

Prima companie care a câștigat licitația nu a reușit să facă prea multă treabă și, în cele din urmă s-a ajuns la rezilierea contractului. Ulterior, s-a stabilit că este nevoie de o suplimentare de buget pentru încadrarea în țintele propuse în proiectul inițial. Actualul constructor ar fi executat un procent de 8% din contractul pe care l-a semnat în toamna anului trecut cu șefii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

În momentul de față nu ar fi niciun fel de probleme legat de partea de finanțare și documentațiile de expropriere sau planurile parcelare. Prin urmare, se poate lucra dn plin, însă totul depinde de dsponibilitatea constructorului și a firmelor care mai sunt angrenate în proiect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS