4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUngaria oferă vaccinuri anti-Covid cetăţenilor străini din zona de graniţă

Ungaria oferă vaccinuri anti-Covid cetăţenilor străini din zona de graniţă

Ungaria oferă, din luna iulie, vaccinuri anti-Covid cetăţenilor străini care locuiesc în zonele de graniţă, a anunţat miercuri guvernul ungar, citat de Agerpres.

Cetăţenii altor ţări care locuiesc în zone de lângă frontierele Ungariei cu Ucraina, România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Austria şi Slovacia vor putea fi vaccinaţi anti-COVID-19 la anumite centre de vaccinare din Ungaria, se arată în comunicatul postat marţi seară pe site-ul guvernului.

Înregistrarea la vaccinare se va face pe loc, iar persoanele care urmează să fie vaccinate nu vor putea alege serul care le va fi injectat, ci îl vor primi pe cel disponibil, se precizează în comunicat.

Oferirea vaccinului cetăţenilor străini cu vârsta de cel puţin 18 ani va contribui la protecţia antipandemică a cetăţenilor Ungariei şi a maghiarilor care trăiesc în regiuni de graniţă în afara Ungariei, subliniază comunicatul.

Detaliile privind această măsură urmează să fie publicate lunea viitoare, într-un decret.

Ungaria, care foloseşte inclusiv vaccinurile anti-Covid rusesc şi chinezesc, şi-a inoculat până acum peste jumătate din populaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS