Legea ce permite eutanasierea a intrat în vigoare vineri în Spania, făcând din această ţară una dintre puţinele din lume care permit unui pacient cu o boală incurabilă să moară pentru a-şi pune capăt suferinţei, relatează France Presse.
Acest text “răspunde la o cerinţă socială şi conţine garanţii” ce încadrează eutanasia, a subliniat joi într-un comunicat Ministerul Sănătăţii guvernului de stânga care a făcut o prioritate din această lege adoptată în martie de Parlament.
Spania este a patra ţară europeană care a dezincriminat eutanasia, după Olanda, Belgia şi Luxemburg.
Această lege permite atât eutanasierea – atunci când îngrijitorul provoacă moartea pacientului -, cât şi sinuciderea asistată medical – când pacientul însuşi ia doza prescrisă de produs pentru a muri.
Condiții stricte
Cu toate acestea, condiţii stricte încadrează procesul: persoana, spaniol sau rezident în ţară, trebuie să fie “capabilă şi conştientă” când face cererea, care trebuie formulată în scris “fără presiune externă” şi reînnoită cincisprezece zile mai târziu.
Medicul va putea întotdeauna să respingă această cerere atunci când consideră că aceste criterii nu sunt îndeplinite sau îşi exprimă obiecţia pe motiv de conştiinţă. În plus, ea va trebui să fie aprobată de un alt medic şi să primească undă verde de la o comisie de evaluare.
Această lege divizează opinia publică în Spania şi stârneşte opoziţia partidelor de dreapta şi a Bisericii Catolice.
Partidul Popular, principala formaţiune de opoziţie, a depus un recurs împotriva acestui text joi la Tribunalul Constituţional.