4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOMS: Al treilea val de Covid-19 se răspândește mai rapid și loveşte mai puternic în Africa

OMS: Al treilea val de Covid-19 se răspândește mai rapid și loveşte mai puternic în Africa

Al treilea val de cazuri de Covid-19 se răspândeşte mai rapid în Africa şi afectează şi mai mult un continent confruntat cu lipsa de vaccinuri, a alertat joi biroul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În Africa, „al treilea val ia viteză, se propagă mai rapid, loveşte mai puternic”, a declarat dr. Matshidiso Moeti, directoarea regională a OMS pentru Africa, potrivit AFP și News.ro.

„Cel mai recent val ameninţă să fie cel mai grav din Africa”

„Cu o creştere rapidă a numărului de cazuri şi de raporturi din ce în ce mai multe de boli grave, cel mai recent val ameninţă să fie cel mai grav din Africa”, a avertizat ea într-o conferinţă de presă online.

Potrivit OMS, cazurile de Covid-19 au crescut în cinci săptămâni consecutive de la debutul celui de-al treilea val pe 3 mai 2021.

Pe 20 iunie – a 48-a zi de la începutul celui de-al treilea val – Africa a înregistrat în jur de 474.000 de cazuri noi, adică o creştere de 21% faţă de primele 48 de zile în al doilea val.

„Se preconizează că focarul actual îl va depăşi pe cel anterior până la începutul lunii iulie”

„La rata actuală a infecţiei, se preconizează că focarul actual îl va depăşi pe cel anterior până la începutul lunii iulie”, potrivit OMS.

Conform organizaţiei Naţiunilor Unite, pandemia a revenit în 12 ţări africane. O conbinaţie de factori alimentează acest nou val de contaminări, în special o respectare precară a măsurilor de sănătate publică, o interacţiune socială importantă, precum şi răspândirea variantelor.

În Republica Democrată Congo (RDC) şi în Uganda, în jur de 77% şi 97% dintre cazurile diagnosticate sunt legate de varianta Delta (indiană).

Varianta Delta, semnalată în 14 ţări africane

Această variantă, identificată pentru prima dată în India, a fost semnalată în 14 ţări africane, a adăugat OMS.

Creşterea cazurilor de Covid-19 în Africa apare pe măsură ce lipsa vaccinurilor persistă pe continent, unde doar „puţin peste 1% din populaţia africană a fost complet vaccinată”, potrivit OMS.

„Lipsa de vaccinuri prelungeşte deja durerea din cauza Covid-19 în Africa”, „noi avem nevoie de o solidaritate internaţională” pentru a face faţă pandemiei, a spus dr. Moeti.

În numeroase ţări africane, neîncrederea în vaccinurile anti-Covid rămâne puternică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS