11.4 C
Craiova
marți, 19 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpania: Focar uriaş de COVID-19 după o excursie studenţească în Baleare

Spania: Focar uriaş de COVID-19 după o excursie studenţească în Baleare

O excursie studenţească în arhipelagul Baleare a provocat apariţia unui focar uriaş de mai multe sute de cazuri de infectare cu coronavirus şi plasarea în carantină a mii de tineri spanioli în şapte regiuni ale ţării, relatează vineri AFP.

Doar în regiunea Madrid, 320 de tineri au fost testaţi pozitiv şi alţi peste 2.000 au fost plasaţi în izolare după o săptămână de vacanţă pe insula Mallorca, a indicat vineri directoarea autorităţii sanitare regionale, Elena Andradas, într-o conferinţă de presă.’Totul arată, după testele PCR, că este vorba despre varianta britanică’, denumită Alpha, a precizat ea.

În total, şapte regiuni spaniole au depistat cazuri de contaminare în rândul tinerilor legate de acest focar.

Studenţii madrileni, cu vârste între 17 şi 19 ani, care au participat la excursia de sfârşit de an ‘confirmă nerespectarea generalizată a portului obligatoriu al măştii’ în timpul sejurului în opt hoteluri din Mallorca, a mai spus Elena Andradas.

Angajaţii acestor hoteluri sunt testaţi în prezent de autorităţile sanitare din regiunea Baleare.

Acest ‘cluster’ gigantic, care ţine prima pagină a ziarelor în Spania, survine într-un context în care situaţia epidemiologică s-a ameliorat considerabil în ultimele săptămâni graţie campaniei de vaccinare.

Ca urmare, guvernul a decis renunţarea la obligativitatea măştilor în aer liber începând de sâmbătă.

Potrivit celor mai recente date guvernamentale, o treime (32,9%) din cei în jur de 47 milioane de spanioli sunt deja vaccinaţi cu schema completă, iar jumătate (50,7%) au primit cel puţin o doză de vaccin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS