0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate142.000 de copii și adolescenți, vaccinați anti-Covid în România. Ce efecte adverse au fost raportate

142.000 de copii și adolescenți, vaccinați anti-Covid în România. Ce efecte adverse au fost raportate

142.000 de copii și adolescenți au fost vaccinați anti-Covid până acum în România. Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, vineri seară, că din cei 142.000 de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani care s-au vaccinat, doi au fost diagnosticați cu miocardită.

Este vorba despre doi pacienţi, de 17 ani, care au avut o evoluţie favorabilă. „În momentul de faţă există acest semnal al miocarditei – inflamaţia muschiului cardiac”, a declarat Gheorghiţă, potrivit news.ro.

El a mai precizat că, la 7 milioane de doze administrate în Statele Unite ale Americii, s-au raportat 300 de cazuri de miocardită. „Practic, s-a observat că, la un milion de persoane vaccinate din grupa de vârstă 12 – 15 ani, putem evita 5.700 de cazuri noi de îmbolnăviri şi aceste cazuri în perioada următoare s-ar putea să fie generate de tulpina Delta, ele vor genera cazuri secudare foarte multe, când copiii merg la şcoală în colectivitate”, a adăugat Gheorghiţă.

142.000 de copii și adolescenți, vaccinați anti-Covid în România. Georghiță: „Infecţia cu SARS-COV 2 poate să dea miocardite la tineri”

Întrebat ce efecte secudare au fost înregistrate în Româna, la copii, preşedintele CNCAV a afirmat: „Sunt 142.000 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, persoane între 12 şi 19 ani inclusiv. Nu au fost multe raportări, majoritatea sunt dureri la locul de administrare, dureri musculare, dureri de cap, dureri musculare, dureri de cap, frebră, frison. Au fost două cazuri de miocardită la tineri de 17 ani care au avut o evoluţie foarte bună”.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că micardita este o inflamaţie a muşchiului cardiac care se manifestă prin durere în piept şi uneori poate să fie prezent stare de oboseală, frison, fbră, dureri musculare. „În mod obişnuit avem miocardite, în populaţia generală avem o prevalenţă mare – număr crescut de cazuri la persoanele sub 30 de ani, în general de sex masculin. Ele sunt date de infecţii virale. Infecţia cu SARS-COV 2 poate să dea miocardite la tineri”, a mai afirmat Gheorghiţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS