0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStatuie a prinţesei Diana, dezvelită în prezenţa fiilor ei

Statuie a prinţesei Diana, dezvelită în prezenţa fiilor ei

-

Prinţii William şi Harry au participat la dezvelirea unei statui a mamei lor, prinţesa Diana, care ar fi împlinit joi vârsta de 60 de ani, iar sute de admiratori ai ei s-au adunat la Palatul Kensington pentru a-i aduce un omagiu, scrie News.ro.

Prinţul Harry a ajuns la Londra, la ora locală 13.45, cu doar 15 minute înainte de dezvelirea monumentului.
Cei doi fraţi au fost fotografiaţi stând alături înaintea dezvelirii statuii create în memoria prinţesei Diana de către Ian Rank-Broadley şi amplasată în grădina Sunken, un loc preferat al ei.

Statuia în bronz, care o prezintă pe Diana cu braţele în jurul a doi copii, a fost comandată de prinţii William şi Harry în 2017 pentru „a-i recunoaşte influenţa în Marea Britanie şi în întreaga lume” şi pentru a marca 20 de ani de la moartea ei.

Înainte de evenimentul care a avut loc după-amiază, William şi Harry au stat de vorbă în timp ce mergeau spre ceremonie.

Palatul Kesington a spus că „statuia are va reflecta căldura, eleganţa şi energia prinţesei Diana, pe lângă munca şi impactul ei asupra multor oameni”.

La baza statuii, sunt garvate numele prinţesei şi data la care a fost inaugurată. În faţa ei, în pavaj, este scris un fragment din poemul „The Measure of A Man”, de Albert Schweitzer, care a fost citit la ceremonia de comemorare din 2017.

Sute de oameni s-au adunat în faţa palatului, deşi evenimentul a fost privat

Evenimentul a fost unul privat, la care au participat membri ai familiei prinţesei Diana, contele Spencer, Lady Sarah McCorquodale şi Lady Jane Fellowes, sculptorul Ian Rank-Broadley, peisagistul Pip Morrison şi preşedintele Historic Royal Palaces, Rupert Gavin.

Sute de oameni s-au adunat încă de dimineaţă în faţa palatului. Admiratorii prinţesei Diana au venit din diverse părţi ale ţării pentru evenimentul de joi.

Într-un mesaj comun, publicat online, William şi Harry au transmis: „Astăzi, când ar fi fost a 60-a aniversare a mamei noastre, ne amintim dragostea, puterea şi caracterul ei – calităţi care au făcut-o o forţă pentru bine în întreaga lume, schimbând nenumărate vieţi în bine. În fiecare zi ne dorim să fie cu noi şi speranţa noastră este că această statuie va fi văzută mereu ca simbol al vieţii şi moştenirii sale”.

Ei au mulţumit sculptorului, lui Pip Morrison şi echipei lor, prietenilor şi celor care au donat bani pentru proiect, dar şi „tuturor oamenilor din lume care ţin vie amintirea mamei noastre”.

Diana, prinţesă de Wales, s-a născut pe 1 iulie 1961 şi a murit într-un accident, la Paris, pe 31 august 1997, când prinţul William avea 15 ani, iar prinţul Harry, 12 ani. Mai multe memoriale au fost create în Londra în memoria ei, inclusiv Diana Memorial Playground de la Palatul Kensington, Diana Memorial Fountain din Hyde Park şi Diana Memorial Walk de la Palatul St James. Un alt memorial, White Garden, a fost realizat la Palatul Kensington în urmă cu patru ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS