-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtenționare de călătorie în Franța. Grevă în transportul aerian

Atenționare de călătorie în Franța. Grevă în transportul aerian

Sindicatele din Aeroporturile din Paris (ADP), Roissy Charles-de-Gaulle şi Orly au anunțat grevă până luni, informează Ministerul Afacerilor Externe. Există posibilitatea apariţiei unor întârzieri la decolarea şi aterizarea avioanelor pe cele două aeroporturi menţionate, în intervalul de timp vizat.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, potrivit Digi24.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet paris.mae.ro, lyon.mae.ro, strasbourg.mae.ro, marsilia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS