-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană investighează ajutoarele de 190 de milioane de euro acordate companiei TAROM

Comisia Europeană investighează ajutoarele de 190 de milioane de euro acordate companiei TAROM

Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române companiei aeriene TAROM sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate, a anunțat luni executivul european.

TAROM, compania română de transporturi aeriene deținută de stat, se confruntă de ani de zile cu dificultăți financiare. TAROM a primit de la statul român un împrumut de salvare temporar de aproximativ 36,7 milioane EUR, după aprobarea de către Comisie în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat în februarie 2020. La 28 mai 2021, autoritățile române au notificat Comisiei un plan de restructurare a companiei TAROM, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Planul de restructurare stabilește un pachet de măsuri pentru raționalizarea operațiunilor TAROM

Planul de restructurare stabilește un pachet de măsuri pentru raționalizarea operațiunilor TAROM, reînnoirea flotei companiei aflate în proces de învechire și reducerea costurilor. România intenționează să sprijine restructurarea printr-o finanțare publică de aproximativ 190 de milioane EUR. Acest sprijin ar urma să fie acordat sub forma unei injecții de capital, a unei subvenții și a eliminării din bilanț a datoriilor corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare (aproximativ 36,7 milioane EUR) și a dobânzii aferente.

Se poate acorda ajutor pentru salvare pentru o perioadă de până la șase luni

Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare și restructurare, permit statelor membre să sprijine, în anumite condiții stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Mai precis, se poate acorda ajutor pentru salvare pentru o perioadă de până la șase luni.

După această perioadă, fie ajutorul pentru salvare trebuie să fi fost rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru a fi evaluat în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat.

Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare și ajutorul pentru sprijinirea acestuia

Pentru ca ajutorul de restructurare să fie aprobat, planul trebuie să asigure faptul că viabilitatea întreprinderii poate fi restabilită fără a primi în continuare sprijin din partea statului, că aceasta contribuie într-o măsură suficientă la costurile restructurării sale și că denaturările concurenței generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri de compensare care includ, în special, măsuri structurale.

În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare și ajutorul pentru sprijinirea acestuia îndeplinesc condițiile prevăzute în orientări, potrivit comunicatului.

Investigația aprofundată a Comisiei va examina în special:

dacă planul de restructurare propus este adecvat pentru rezolvarea dificultăților companiei TAROM și pentru restabilirea viabilității pe termen lung a acesteia într-un interval de timp rezonabil, fără să i se acorde în continuare ajutor de stat;

dacă TAROM sau operatorii de pe piață ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, asigurându-se astfel că planul de restructurare nu se bazează excesiv pe finanțarea publică și că ajutorul este proporțional, precum și

dacă planul de restructurare ar urma să fie însoțit de măsuri adecvate de limitare a denaturărilor concurenței create de ajutor.

Comisia își va continua investigațiile pentru a afla dacă îndoielile sale inițiale se confirmă. Deschiderea unei investigații oferă României și părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații și nu anticipează rezultatul acesteia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS