11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePapa Francisc va mai rămâne internat câteva zile la Spitalul Gemelli din Roma

Papa Francisc va mai rămâne internat câteva zile la Spitalul Gemelli din Roma

Papa Francisc a încheiat tratamentul post-chirurgical, însă va rămâne internat alte câteva zile pentru ”optimizarea tratamentului său medicamentos”, a anunţat luni Vaticanul, potrivit Reuters.

Vaticanul a anunţat în momentul internării că Papa va rămâne în spital aproximativ şapte zile, cu excepţia situaţiei în care ar apărea anumite complicaţii.
”Preasfinţia Sa, papa Francisc, a petrecut o zi liniştită (duminică) şi şi-a încheiat parcursul postoperator”, a anunţat purtătorul de cuvânt, Matteo Bruni, în declaraţia sa zilnică cu privire la starea suveranului pontif.
”În vederea optimizării tratamentului său medicamentos şi a terapiei de recuperare medicală, Sfântul Părinte va rămâne internat încă câteva zile”, a spus el în declaraţia în limba italiană.


Bruni a precizat că, înainte ca papa să apară ieri în public pentru a rosti tradiționala rugăciune „Angelus“ în faţa a sute de credincioşi, a efectuat o vizită la secţia de oncologie pediatrică din apropiere, unii dintre copiii internaţi însoţindu-l la balcon şi stând alături de el.
După rugăciune, papa a vizitat alţi pacienţi şi personalul medical, a spus Bruni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS