2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAstăzi se sărbătorește Ziua Națională a Franței

Astăzi se sărbătorește Ziua Națională a Franței

Instaurată în anul 1880, Ziua Naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei.

Prin semnificaţiile sale şi în onoarea Republicii Franceze, ziua de 14 iulie este cunoscută şi sărbătorită şi în alte ţări din Europa sau din lume.

În 14 iulie 1789 revoluţionarii parizieni luau cu asalt Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului monarhic, iar la Sărbătoarea Federaţiei din 14 iulie 1790, sărbătoarea reconcilierii şi unităţii tuturor francezilor, regele Ludovic al XVI-lea a jurat credinţă Naţiunii şi legii.

Libertate, Egalitate, Fraternitate avea să devină deviza Republicii Franceze şi frază cu valoare universală din care s-au inspirat apoi multe democraţii occidentale când şi-au scris Constituţia, iar 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS