0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMelbourne intră pentru a cincea oară în lockdown

Melbourne intră pentru a cincea oară în lockdown

Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia, va intra de joi seară în cel de-al cincilea lockdown, au anunţat autorităţile locale, într-un moment în care imensa insulă-continent depune eforturi pentru a ţine sub control un nou focar de coronavirus, informează AFP.

Măsura se va aplica pe întreg teritoriul statului Victoria, cu capitala la Melbourne, a anunţat Dan Andrews, prim-ministrul acestui stat.

În urma aplicării acestei decizii, numărul australienilor vizaţi de lockdown se ridică la 12 milioane, cei cinci milioane de rezidenţi ai oraşului Sydney fiind deja consemnaţi la domiciliu de la sfârşitul lunii iunie. Australia depune forturi în prezent pentru a ţine sub control un focar de contaminări cu varianta Delta, care a dus la îmbolnăvirea a peste o mie de persoane în decurs de o lună.

Andrews a precizat că a luat decizia celui de-al cincilea lockdown ”cu inima grea”, dar estimează că era ”o necesitate absolută” pentru statul Victoria.

”Nimic din această epidemie nu este drept”, a spus el, remarcând că, în urma înregistrării a 12 cazuri pe teritoriul statului pe care îl administrează, va fi nevoie ca 10.000 de persoane să fie testate.

”Avem doar o singură dată ocazia de a acţiona rapid şi bine”, le-a declarat el jurnaliştilor. ”Dacă aşteptaţi, dacă ezitaţi, dacă vă îndoiţi, va veni un moment când veţi privi în urmă şi vă veţi spune că trebuia să fi făcut mai mult, mai devreme”, a precizat Dan Andrews.

Lockdownul va începe joi seară şi va dura cinci zile.

Australia a fost lăudată în trecut pentru rezultatele bune obţinute iniţial în gestionarea pandemiei, datorate mai ales închiderii stricte a frontierelor imensei insule-continent.

Campania de vaccinare este însă extrem de lentă şi doar 10% din populaţie a fost imunizată, în contextul în care numeroase ţări dezvoltate au început deja să se gândească la lumea post-pandemie.

Spre deosebire de numeroase ţări, care au încercat să controleze circulaţia virusului, Australia a optat pentru o strategie zero-cazuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS