0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurnul Eiffel se redeschide pentru vizitatori

Turnul Eiffel se redeschide pentru vizitatori

Biletele vândute online, în avans, pentru redeschiderea Turnului Eiffel din Paris s-au epuizat. Monumentul se redeschide pentru public, astăzi, după mai multe luni în care a fost închis din cauza restricţiilor asociate epidemiei de coronavirus.

Turnul a fost închis pentru vizitatori la sfârşitul anului trecut şi, deşi se spera la o redeschidere în decembrie, condiţiile sanitare nu au permis până acum acest lucru. Aceasta a fost a doua închidere a turnului din cauza coronavirusului, după ce accesul a fost limitat parţial în primăvara anului 2020, când virusul a început să se răspândească în Europa, potrivit Agerpres.

Pentru moment, vizitatorii trebuie să poarte măşti sanitare şi să păstreze distanţarea fizică.

Turnul Eiffel primeşte de obicei anual circa 7 milioane de vizitatori

Turnul Eiffel, cu o vechime de peste 130 de ani, primeşte de obicei anual circa 7 milioane de vizitatori. Anul trecut a existat o scădere accentuată a numărului de turişti din cauza restricţiilor asociate coronavirusului şi a lipsei vizitatorilor internaţionali.

Începând din 21 iulie, normele mai dure vor intra în vigoare în Franţa

Începând din 21 iulie, normele mai dure vor intra în vigoare în Franţa, iar vizitatorii vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19 sau dovada vaccinării ori a recuperării după boală. Tinerii şi copiii sunt scutiţi pentru moment de aceste cerinţe.

Monumentul, cunoscut şi sub numele de „dame de fer” în Franţa, a fost construit pentru Expoziţia Universală de la Paris şi finalizat în 1889.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS