0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJeff Bezos zboară în spațiu

Jeff Bezos zboară în spațiu

Pe 20 iulie va fi lansată de la baza Blue Origin din Texas racheta New Shepard care va duce în spațiu patru oameni până la altitudinea de peste 105 km. Printre aceștia se numără și cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, cu o avere de peste 200 de miliarde de dolari. Va fi un zbor de 11 minute, viteza maximă atinsă va fi de 3.700 km/h. Oamenii din capsulă ar trebui să se bucure de patru minute de imponderabilitate.

Lansarea rachetei se va face de la baza de lângă Van Horn, Texas, la 200 km de orașul El Paso, pe 20 iulie, după ora României 16.00, în funcție de condițiile meteo.

Bezos a înființat Blue Origin în anul 2000

Bezos a înființat Blue Origin în anul 2000 și a făcut progrese în pași foarte mici. De succesul lansării de acum depinde viitorul companiei în care Bezos a investit în unii ani și peste un miliard de dolari. Dacă totul merge bine, cu New Shepard vor călătorii și primii turiști spațiali, dar prețul unui astfel de mini-voiaj excentric nu a fost comunicat.

Racheta New Shepard face al 16-lea său zbor de test

Racheta New Shepard are 20 de metri înălțime, face al 16-lea său zbor de test, primul având loc în 2015, dar este primul zbor cu echipaj uman în capsulă. Racheta va țâșni cu viteză, va atinge 3.700 km/h și își va epuiza aproape tot combustibilul.

Oamenii vor simți câteva minute de imponderabilitate

Capsula cu cei patru pasageri se va desprinde la altitudinea de 76 km, va mai urca peste 25 km și oamenii vor simți câteva minute de imponderabilitate (aproximativ 4 minute) și vor vedea curbura Pământului. Pasagerii se vor putea desface din centuri pentru câteva minute. Capsula a fost pentru prima oară testată în 2012. Motorul rachetei este de tip BE-3 și funcționează cu combustibil lichid.

Capsula va cădea libera un timp și va coborî apoi cu puternicele parașute

Față de Virgin Galactic care duce vehiculele până la aproximativ 88 km altitudine, Blue Origin poate ajunge la 105 – 110 km cu sistemul rachetă – capsulă New Shepard.
Capsula va cădea libera un timp și va coborî apoi cu puternicele parașute deschise, pentru a putea încetini la o viteză de sub 30 km/h înainte de impactul cu solul. Propulsoarele capsulei vor porni și ele pentru scurt timp, în ideea ca aterizarea să fie și mai lină (soft landing). Cei de la bord vor fi ajutați și de faptul că scaunele din capsulă au fost construite special pentru a absorbi șocul.

Capsula are ferestre uriașe pentru ca cei patru oameni să poată admira priveliștea

Zborul capsulei va fi în formă de parabolă. Capsula are ferestre uriașe pentru ca cei patru oameni să poată admira priveliștea de la înălțime: curbura Pământului, linia subțire a atmosferei și adâncul întunecat al spațiului înconjurător.

Racheta, după ce rămâne pe cont propriu, se va folosi de computerul de bord și de instrucțiunile primite pentru a reveni la sol pe o platformă aflată la 3 km de punctul de lansare, printr-o aterizare verticală, ideea fiind ca racheta să mai fie folosită și la alte misiuni. Motorul rachetei se va reaprinde pentru ca ea să revină pe Terra.

În capsulă ar fi loc de 6 persoane

În capsulă ar fi loc de 6 persoane, dar vor fi doar patru în acest zbor: Jeff și Mark Bezos, Wally Funk (o fostă aviatoare americană ce are acum 82 de ani) și un tânăr de 18 ani: Oliver Daemen care este fiul lui Joes Daemen, fondatorul olandez al unui fond de investiții. Joes Daemen i-a plătit biletul fiului, iar acest înlocuiește în capsulă un om foarte bogat care plătise 28 milioane dolari, dar s-a retras.

Oliver Daemen va deveni cel mai tânăr astronaut

Presa a scris că Daemen a plătit mai puțin de 28 de milioane pentru acel loc. Oliver Daemen va deveni cel mai tânăr astronaut.

Wally Funk are 82 de ani și o poveste extraordinară

Wally Funk are 82 de ani și o poveste extraordinară, mai ales că nimeni dintre cei care au ajuns până acum în spațiu nu a făcut-o la acestă vârstă. A bifat mai multe premiere în aviația militară americană, are 19.000 de ore de zbor și nu doar că și-a dorit să ajungă în spațiu, dar a fost acum 60 de ani parte a unui program numit Mercury 13, în care 13 femei au trecut aceleași teste pe care le-au trecut și astronauții bărbați din programul Mercury. Nu a ajuns în spațiu fiindcă era femeie, dar acum va reuși.

Mark Bezos, fratele lui Jeff, are o firmă în domeniul financiar

Mark Bezos, fratele lui Jeff, este cu șase ani mai tânăr ca acesta, are o firmă în domeniul financiar și este și pompier voluntar, locuind în Scarsdale, New York.

Evident că riscuri există, zborurile suborbitale fiind mai complicate decât cele efectuate de avioanele convenționale. Racheta New Shepard este mai mică și are mai puțin combustibil decât rachetele Falcon 9 ale SpaceX care ajung pe orbită și care ating viteze de peste 6 ori mai mari. Este clar că Bezos are încredere deplină în tehnologie, altfel nu ar fi ales să fie în capsulă la primul zbor.

Modul în care Bezos va ajunge în spațiu este diferit față de cum a reușit Richard Branson 

Modul în care Bezos va ajunge în spațiu este diferit față de cum a reușit Richard Branson care s-a folosit de un ”avion spațial” purtat până la 15.000 m alt de un avion convențional și apoi eliberat. Acel avion spațial a revenit apoi pe pistă pilotat de două persoane.

În cazul Blue Origin, nu este nevoie de piloți și nici de pistă de avion: toți cei patru oameni din rachetă sunt pasageri și se vor bucura de priveliște, iar racheta și capsula revin ambele în mod autonom pe Terra.

Bezos spune că a ales data de 20 iulie fiindcă este ziua în care primii oameni au pășit pe Lună (misiunea Apollo 11, pe 20 iulie 1969).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS