Poliţiştii de frontieră au descoperit în vecinătatea oraşului Borşa (Munţii Maramureşului – n.r.), într-o zonă foarte greu accesibilă, un autoturism de teren fără numere de înmatriculare şi mai multe colete voluminoase cu ţigări, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Oana Pîrcălab, citată de Agerpres.
„În continuarea cercetării zonei, în pădurile din apropiere, colegii noştri au descoperit alte nouă colete. Cele unsprezece baxuri cu ţigări şi autoturismul au fost transportate la sediul sectorului.
În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 5.437 pachete cu ţigări, în valoare de 63.613 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării. La fel şi autoturismul, a cărui valoare a fost estimată la 34.500 lei”, a spus Oana Pîrcălab.
Aceasta a adăugat că, în continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în acest caz sub directa îndrumare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti pentru depistarea tuturor persoanelor implicate şi tragerea la răspundere a acestora, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.