-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn Franța, obligatoriu pașaportul sanitar pentru cei care vor să intre în spațiile de cultură

În Franța, obligatoriu pașaportul sanitar pentru cei care vor să intre în spațiile de cultură

În Franţa, cei care doresc să viziteze un muzeu ori orice alt spaţiu de cultură – cinema, teatre – în care se pot afla 50 de persoane, trebuie, de astăzi, să deţină un paşaport sanitar.

Este vorba de o aplicaţie ce se poate instala pe telefonul mobil, este realizată de Executivul francez împreună cu Ministerul de Interne şi cel al Sănătăţii şi în care este înregistrată orice persoană ce a fost vaccinată ori care a fost testată negativ la Covid, ori, care s-a însănătoşit ca urmare a contactării Covid-19, transmite RFI, potrivit G4Media.ro.

Măsura aplică pentru toate spaţiile de cultură ce pot găzdui 50 de persoane

Măsura se aplică pentru toate spaţiile de cultură ce pot găzdui 50 de persoane. Paşaportul nu va fi verificat de la a 51-a persoană ci de la prima. Măsura se aplică, spre exemplu, şi celor care doresc să viziteze Turnul Eiffel.

Paşaportul va fi cerut pentru a putea intra la o expoziţie ori la un târg, conferinţe şi reuniuni. Acelaşi regim se aplică şi celor care doresc să urmărească un film la cinema, să meargă la operă ori la teatru, la discotecă ori muzee şi galerii de artă, în biblioteci ori centre de documentare.

Nu va fi cerut la intrarea în biserici, moschei ori sinagogi

Acum, el nu va fi cerut la intrarea în biserici, moschei ori sinagogi. O precizare pentru ca guvernul francez să nu îşi atragă nemulţumirea Consiliului Constituţional pe motiv că libertatea religioasă este un drept sacru.

În plus, accesul la orice alt eveniment organizat în spaţiul public ori deschis publicului – cum este o seară de cinema în aer liber, se va face în baza paşortului sanitar.

De la 1 august măsura se va aplica şi în cazul restaurantelor

Acum, paşaportul sanitar poate fi validat cu ajutorul unui test antigenic ori PCR realizat de mai puţin de 48 de ore, prin justificarea vaccinului făcut ori cu un certificat de însănătoşire după infectarea cu Covid-19. Paşaportul va fi controlat de reprezentanţii spaţiilor în cauză – prin intermediul unui aplicaţii ce se poate instala pe telefonul mobil, creată la cererea Executivului francez şi care se numeşte TousAntiCovidVérif.

De la 1 august măsura se va aplica şi în cazul restaurantelor, barurilor, cafenelelor, teraselor, săli de sport, celor care doresc să folosească trenul ori avionul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS