0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCresc ajutoarele sociale în martie 2022

Cresc ajutoarele sociale în martie 2022

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede ca valoarea indicatorului social de referinţă să se actualizeze, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent.

Mai exact, este vorba de propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Indicatorul social de referinţă se foloseşte, în principal, la calcularea indemnizaţiei de şomaj şi a ajutoarelor pentru încălzire. De asemenea, valoarea anuală a indicatorului social de referinţă este avută în vedere la elaborarea legilor bugetare anual, aşa cum este prevăzut în propunere. Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent la 500 lei, aceasta nemaifiind actualizată din anul 2008, după cum se menţionează în expunerea de motive a actului normativ.

După ce propunerea legislativă va intra în vigoare, actualizarea ISR se va face începând cu 1 martie 2022. Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti – cu excepţia indemnizaţiei de şomaj – suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane. Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare mai trebuie publicată în Monitorul Oficial.

Valoarea indicatorului social de referinţă va fi modificată anual

O lege asemănătoare fusese trimisă la reexaminare de Iohannis La 24 decembrie 2020, preşedintele Klaus Iohannis trimisese spre reexaminare legea care prevedea majorarea ISR de la 500 lei, la 1.200 lei. În octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede majorarea ISR de la 500 lei la 1.200 lei, o creştere de 140%.

Proiectul a fost iniţiat de PSD, ALDE şi Pro România. Creşterea urma să aibă loc etapizat, parlamentarii stabilind că „valoarea indicatorului social de referinţă creşte anual până la atingerea valorii de 1.200 de lei, după cum urmează:

  • la data de 1 ianuarie 2021 – 780 lei;
  • la data de 1 ianuarie 2022 – 990 lei;
  • la data de 1 ianuarie 2023 – 1.200 lei”.

Ulterior, începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea indicatorului social de referinţă va fi modificată anual, prin legea bugetului de stat, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior, mai prevede proiectul adoptat. Impactul bugetar al creşterii într-un singur an era calculat de iniţiatorul legii la 10,4 miliarde lei anual, sau 0,99 puncte procentuale din PIB (2019), în timp ce Guvernul estima un impact bugetar anual de 856 milioane de lei lunar, adică peste 10 miliarde de lei anual. Dat fiind că parlamentul a votat o creştere etapizată, impactul bugetar ar urma să fie de circa 0,4% din PIB, potrivit iniţiatorului proiectului, deputatul ex-USR Adrian Dohotaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS