0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBănescu: BOR şi-a afirmat deja poziţia favorabilă faţă de vaccinare într-o pandemie

Bănescu: BOR şi-a afirmat deja poziţia favorabilă faţă de vaccinare într-o pandemie

Biserica Ortodoxă Română (BOR) şi-a afirmat şi explicitat deja de nenumărate ori poziţia „favorabilă”, „firească” şi „clară” faţă de actul vaccinării într-o pandemie şi i-a îndemnat deja pe clerici şi laici să-şi configureze o opţiune corect întemeiată în legătură cu un act medical, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Reacţia BOR vine în contextul în care vicepremierul Dan Barna a declarat, luni, că va propune premierului Florin Cîţu un parteneriat la nivelul Guvernului cu Biserica Ortodoxă Română pentru campania de vaccinare, menţionând că în Grecia, după un asftel de demers, rata de imunizare a ajuns la 50%, notează Agerpres.

„E bine să ne amintim că în România există 18 culte religioase“

„În legătură cu din nou clamata implicare a Bisericii (Ortodoxe) în demersul de convingere a oamenilor să se vaccineze, e bine să ne amintim că în România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului şi cu care acesta se situează într-un dialog pe diverse teme cu relevanţă publică. (…)

Biserica Ortodoxă Română şi-a afirmat şi explicitat deja de nenumărate ori poziţia favorabilă, firească şi clară faţă de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici şi laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii şi să-şi configureze astfel o opţiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea şi protejarea lor şi a celor dragi. Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simţ, dar şi din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent”, a precizat Bănescu, într-o declaraţie transmisă luni.

Potrivit acestuia, „implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă şi într-o problematică în care exclusiv competenţa medicală este adecvată şi relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menţionate mai sus”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS