7 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBelgia lansează o campanie de vaccinare pentru marinarii străini

Belgia lansează o campanie de vaccinare pentru marinarii străini

Belgia a lansat luni o campanie de vaccinare împotriva COVID-19 pentru marinarii străini care sosesc în porturile sale, a anunţat luni Ministerul belgian al Marinei, precizând că echipe medicale se vor deplasa la bordul navelor pentru această campanie de vaccinare, relatează AFP.

Măsura vizează să ofere ”acestui grup greu accesibil cele mai mari şanse de a fi vaccinat”, se subliniază într-un comunicat.

Peste 5.500 de nave, cu un total de aproximativ 80.000 de marinari, acostează în porturile belgiene în fiecare an, potrivit ministerului.

Aceşti marinari trăiesc perioade îndelungate pe mare, izolaţi, situaţie propice răspândirii virusului la bord.

O mare parte dintre aceştia provin din ţări în care vaccinarea împotriva COVID -19 este insuficientă sau indisponibilă pentru această profesie, menţionează ministerul.

Belgia este una dintre cele trei ţări, alături de Germania şi Statele Unite, care acordă vaccinare marinarilor străini şi singura care efectuează acest serviciu la bord, indică sursa citată.

Trei porturi belgiene beneficiază de această măsură – Anvers, Gand şi Zeebrugge – şi vaccinarea gratuită va fi efectuată de cinci echipe (formate din câte un medic şi două asistente). Ministerul precizează că datorită dozei sale unice, vaccinul Johnson & Johnson este cel mai potrivit pentru această campanie. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS