5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia construiește un nou „avion al Apocalipsei”

Rusia construiește un nou „avion al Apocalipsei”

Rusia construiește un nou „avion al Apocalipsei” care să fie folosit drept centru aerian de comandă și control în eventualitatea unui dezastru precum un război nuclear, scrie presa de stat rusă, citată de Hotnews.

Lucrările de construcție au loc în Voronej, potrivit agenției de stat RIA Novosti, care citează o sursă din complexul industrial-militar.

După cum a relatat toamna trecută și TASS, agenția oficială a Kremlinului, noile avioane ar fi versiuni modificate ale avionului Iliușin Il-96-400M.

Este așteptat ca forțele aeriene ruse să primească minimum două exemplare ale noului model de avion modificat, unul dintre acestea fiind deja pe linia de producție, potrivit RIA Novosti.

„Avioanele Apocalipsei” sunt aeronave de comandă și control care pot fi folosite pentru evacuarea unor oficiali de rang înalt în cazul unei urgențe și sunt dotate cu tehnologie de transmitere a instrucțiunilor către forțele armate în cazul unui dezastru ca un război nuclear.

Noile avioane rusești ar urma să înlocuiască vechile modele IL-80, versiuni militarizate ale avionului de pasageri IL-86.

De exemplu, spre deosebire de avioanele civile care au stat la baza proiectării lor, modelele IL-80 nu au ferestre pentru a-i proteja pe pasagerii de la bord de o explozie nucleară.

Informațiile despre noul avion rusesc sunt limitate însă RIA Novosti relatează că acesta va avea o rază mai lungă decât predecesorul său și că va putea comunica eficient cu forțe nucleare strategice aflate la aproximativ 6.000 de kilometri distanță.

Un „avion al Apocalipsei” american este în stare de alertă în orice moment

Actualul „avion al Apocalipsei” rusesc apare rareori în mass-media însă acesta a făcut ocolul presei internaționale în luna decembrie a anului trecut când hoți necunoscuți au spart unul din avioane și au furat o parte a echipamentului său.

Mai multe lucruri sunt însă cunoscute despre versiunea americană.

„Avionul Apocalipsei” american este un E-4B, o versiune militarizată a avionului de pasageri Boeing 747-200.

Forțele aeriene ale SUA afirmă că aeronava este protejată de impulsuri electromagnetice și față de efecte nucleare și termice. E-4B are de asemenea capabilități de comunicație în întreaga lume folosind sateliți.

Cel puțin un E-4B este în stare de alertă în orice moment.

„Avionele Apocalipsei” au fost construite de SUA și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, fiind proiectate pentru cele mai sumbre scenarii posibile.

Planurile Rusiei de a-și moderniza centrele aeriene de comandă și control vin în contexul dezvăluirii de către Moscova a mai multor arme pe care le descrie ca fiind „invincibile”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS