-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateValeriu Gheorghiță: În septembrie ar putea începe vaccinarea anti-COVID cu a treia doză

Valeriu Gheorghiță: În septembrie ar putea începe vaccinarea anti-COVID cu a treia doză

Personalul medical și persoanele vulnerabile ar putea fi vaccinate cu a treia doză împotriva COVID. O decizie ar urma să fie luată în septembrie, în condițiile creșterii numărului de infectări cu varianta Delta. Anunțul a fost făcut de coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Există discuții în momentul de față legat de administrarea rapelului, sau cum este cunoscut, ca cea de-a treia doză, la persoanele care au un risc crescut de expunere – personalul medical și social și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani”, a spus Gheorghiță, potrivit Digi 24.

„Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a adăugat el.

„Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul trecerii prin boală. Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză, având în vedere că trecerea prin boală este un element important în activarea răspunsului imun”, a adăugat el.

Numărul de infectări cu varianta Delta este în creștere în România

Anunțul vine în condițiile în care numărul de infectări cu varianta Delta este în creștere în România. În ultima săptămână au fost înregistrate 26 de noi cazuri de infecție cu această tulpină. De asemenea, numărul deceselor a crescut la 5, toate la persoane nevaccinate.

127 de cazuri cu varianta Delta, până în 25 iulie

Până în 25 iulie au fost înregistrate 127 de cazuri cu varianta Delta, a adăugat medicul.

„Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”, a spus Gheorghiță.

50% dintre cazuri se află în 28 de focare

El a precizat că 50% dintre cazuri se află în 28 de focare, dintre care 22 sunt de familie, iar 6 de colectivitate.

42 de cazuri, adică 33%, nu au legătură epidemiologică cu focarele, ceea ce poate însemna că există transmitere comunitară.

Cele mai multe cazuri, 31, au fost înregistate în București, urmat de Argeș (23), Ilfov (19) și Bacău (17).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS