-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVolumul țigărilor de contrabandă aproape s-a dublat în Uniunea Europeană

Volumul țigărilor de contrabandă aproape s-a dublat în Uniunea Europeană

Studiul KPMG estimează că, deși consumul total de țigări continuă să scadă, ponderea țigărilor de contrabandă a crescut cu jumătate de punct procentual și a ajuns la 7,8% din consumul total în 2020, respectiv 34,2 miliarde de țigări consumate în cele 27 de state membre UE (UE27). În Franța, a existat o creștere fără precedent de 609% a consumului de țigări contrafăcute, reprezentând practic 6 miliarde de țigări contrafăcute consumate, scrie Hotnews.


Creșterea volumului comerțului ilicit cu țigări – care înseamnă țigări provenite din contrabandă, contrafacere și produse fără marcă (ilicit whites) – a fost determinată de o creștere bruscă fără precedent de 87% a consumului de produse contrafăcute.

Pierderile fiscale înregistrate de guvernele UE27 se ridică la aproximativ 8,5 miliarde de euro.

Consumul de țigări, afectat de pandemia COVID-19


Studiul anual, realizat independent de KPMG la solicitarea PMI, arată cum consumul legal și ilicit de țigări a fost afectat de pandemia COVID-19, care a dus la o perioadă de izolare și restricții de deplasare impuse populației la nivelul UE, alături de o diminuare a disponibilității financiare.


Raportul estimează că, în 2020, consumul total de țigări a scăzut cu 4,7%, la 438,8 miliarde în UE27, în vreme ce controalele vamale și restricțiile de deplasare asociate COVID-19 au determinat un declin brusc al consumului intern de țigarete provenind din surse externe, care a scăzut în 2020 cu 18,5% (11,9 miliarde de țigări).

Este de remarcat faptul că declinul consumului total de țigări a coincis și cu o creștere de 6 miliarde de unități echivalente țigărilor pe segmentul tutunului tăiat fin în 2020.


Consumul de produse fără marcă (ilicit whites) și de alte țigări de contrabandă a scăzut de la an la an, însă acest declin a fost compensat cu mult de o mărire a volumului de produse contrafăcute, care aproape s-a dublat în 2020, ajungând la 10,3 miliarde de țigări contrafăcute, în creștere de la 5,5 miliarde în 2019. Acest fenomen pare să fi fost determinat de o creștere fără precedent de 609% a consumului de țigări contrafăcute în Franța, unde s-a ajuns la o cifră de 6 miliarde de țigări contrafăcute consumate.


„Este esențial să protejăm consumatorii împotriva produselor contrafăcute, iar autoritățile responsabile de aplicarea legii, guvernele și producătorii din sectorul privat, precum compania noastră, trebuie să își unească forțele pentru a răspunde la și a eradica comerțul ilicit în Europa și dincolo de granițele ei”, a declarat Alvise Giustiniani, Vice President, Illicit Trade Prevention în cadrul Philip Morris International.


Interviurile cu autoritățile de aplicare a legii, realizate de KMPG ca parte a studiului, indică faptul că grupările de crimă organizată au continuat să își mute operațiunile în interiorul granițelor UE, estimându-se că o mare parte din produsele fără marcă (illicit whites) și din țigările contrafăcute sunt produse în fabrici ilegale din UE. Acest lucru este susținut și de numărul mare de raiduri organizate în fabricile ilegale de țigări din mai multe țări europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS